Mâinile mele sunt îndrăgostite,
vai, gura mea iubeşte,
şi iată, m-am trezit
că lucrurile sunt atât de aproape de mine,
încât abia pot merge printre ele
fără să mă rănesc.
E un sentiment dulce acesta,
de trezire, de visare,
şi iată-mă fără să dorm,
aievia văd zeii de fildeş,
îi iau în mână şi
îi înşurubez râzând, în lună,
ca pe nişte mânere sculptate,
cum trebuie că erau pe vremuri,
împodobite, roţile de cârmă ale corăbiilor.
Jupiter e galben, şi Hera
cea minunată e argintie.
Izbesc cu stânca-n roată şi ea se urneşte.
E un dans iubito, al sentimentelor,
zeiţe-ale aerului, dintre noi doi.
Şi eu, cu pânzele sufletului
umflate de dor,
te caut pretutindeni, şi lucrurile vin
tot mai aproape,
şi pieptul mi-l strâng şi mă dor.
joi, 19 iunie 2008
Fata pe care-o iubesc
Fata pe care-o iubesc e frumoasă
Şi-aş vrea să vi-o descriu:
Ea are-n privire-adâncimi de abis
Şi ochii-i sunt verzi-cenuşiu!
Fata pe care-o iubesc e frumoasă
Şi-i greu s-o cuceresc,
E cea care-atunci când păşeşte pe stradă,
Toţi se întorc şi-o privesc!
Fata pe care-o iubesc e frumoasă,
Şi dragostea mea tot creşte,
O văd foarte rar, fiindcă stă cam departe,
Şi ea nu prea mă iubeşte...
(Al. Andries)
Şi-aş vrea să vi-o descriu:
Ea are-n privire-adâncimi de abis
Şi ochii-i sunt verzi-cenuşiu!
Fata pe care-o iubesc e frumoasă
Şi-i greu s-o cuceresc,
E cea care-atunci când păşeşte pe stradă,
Toţi se întorc şi-o privesc!
Fata pe care-o iubesc e frumoasă,
Şi dragostea mea tot creşte,
O văd foarte rar, fiindcă stă cam departe,
Şi ea nu prea mă iubeşte...
(Al. Andries)
Romanţă policromă
Nu-i cer nimic...
Şi totuşi, dacă-ar vrea -
O, dac-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă -
Ar face dintr-un lac o Marmara,
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.
Nu-i cer nimic...
Dar dacă-ar fi să-i cer
Ce-aş vrea să am şi ce-ar putea să-mi dea,
Aş picura-ntr-o cupă cu eter
Morfină
Şi i-aş cere-apoi aşa:
Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,
Dă-mi calmul blond al soarelui polar,
Dă-mi primul crepuscul pe Golgota
Şi primul armistiţiu planetar.
Dă-mi paradoxul frumuseţii tale,
Dă-mi prorocirea viselor rebele,
Dă-mi resemnarea strofelor banale
Şi controversa versurilor mele.
Dă-mi A.B.C. al vieţii subterane,
Dă-mi simfonia flautelor mute,
Dă-mi tălmăcirea buzelor profane
Şi rebusul icoanelor tăcute.
Dă-mi preţul primei victime-a femeii,
Dă-mi simbolul opalului şi-agatei,
Dă-mi ritmu-nveninat al Salomeii
Şi tusea-n fa minor a Traviatei.
Dă-mi Spleen-ul călătorilor pe apă,
Dă-mi spectrul verde-al zilelor de-apoi,
Dă-mi gravitatea morţilor spre groapă
Şi comicul funebrului convoi.
Dă-mi tot ce-n prima clipă risipeşti,
Şi tot ce-n clipa ultimă aduni.
Dă-mi fastul siluetelor regeşti
Şi perspectiva casei de nebuni...
Nu-i cer nimic.
Şi totuşi, dacă-ar vrea -
O, dacă-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă! -
Ar face dintr-un lac o Marmara
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.
Şi totuşi, dacă-ar vrea -
O, dac-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă -
Ar face dintr-un lac o Marmara,
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.
Nu-i cer nimic...
Dar dacă-ar fi să-i cer
Ce-aş vrea să am şi ce-ar putea să-mi dea,
Aş picura-ntr-o cupă cu eter
Morfină
Şi i-aş cere-apoi aşa:
Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,
Dă-mi calmul blond al soarelui polar,
Dă-mi primul crepuscul pe Golgota
Şi primul armistiţiu planetar.
Dă-mi paradoxul frumuseţii tale,
Dă-mi prorocirea viselor rebele,
Dă-mi resemnarea strofelor banale
Şi controversa versurilor mele.
Dă-mi A.B.C. al vieţii subterane,
Dă-mi simfonia flautelor mute,
Dă-mi tălmăcirea buzelor profane
Şi rebusul icoanelor tăcute.
Dă-mi preţul primei victime-a femeii,
Dă-mi simbolul opalului şi-agatei,
Dă-mi ritmu-nveninat al Salomeii
Şi tusea-n fa minor a Traviatei.
Dă-mi Spleen-ul călătorilor pe apă,
Dă-mi spectrul verde-al zilelor de-apoi,
Dă-mi gravitatea morţilor spre groapă
Şi comicul funebrului convoi.
Dă-mi tot ce-n prima clipă risipeşti,
Şi tot ce-n clipa ultimă aduni.
Dă-mi fastul siluetelor regeşti
Şi perspectiva casei de nebuni...
Nu-i cer nimic.
Şi totuşi, dacă-ar vrea -
O, dacă-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă! -
Ar face dintr-un lac o Marmara
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.
Si-ai sa ma uiti...
Trei lacrimi reci de calatoare (Ion Minulescu)
Şi-ai să mă uiţi -
Că prea departe
Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit -
Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare ;
Iar eu pe ţărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.
Şi versul meu
L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu -
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine -
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călătoare!
Şi-ai să mă uiţi -
Că prea departe
Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit -
Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare ;
Iar eu pe ţărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.
Şi versul meu
L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu -
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine -
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călătoare!
miercuri, 18 iunie 2008
Dragoste fara chip
...anonimi in miscare, fotografiati de mine azi, prin orasul tristetii...
...frumoasa iubire...dulce, impartasita si implinita...
Tristete
Ingeras,
As vrea sa-ti spun cuvinte dure, sa te cert, sa nu te mai iert. De ce cuvinte triste si nefericire? De ce eviti atat de mult sa imi vorbesti pana la sfarsitul gandurilor si al cuvintelor?
Sunt trist acum. Trist...Dar e o diferenta fata de ieri: tristetea mea nu zboara. Uneori am impresia ca noi doi avem cai paralele in viata. Dar, ca in orice basm frumos, tot sper ca acestea se pot intalni. Uneori zidul despartitor dintre cele doua tunele paralele, al tau si al meu, este din sticla, transparent pentru ca eu sa-ti pot vedea chipul tacut si de neatins. Asa a fost si azi, dar momentele le-am pierdut repede.
Zidul nu este intotdeauna din sticla: uneori este din piatra neagra si eu nu mai stiu ce se petrece de cealalta parte si nici ce faci si ce simti tu in aceste intervale. Ma gandesc ca poate in aceste momente chipul tau e altul, ca imi esti straina, ca nu iti pasa si ca toata aceasta poveste cu tunelele este doar o inventie a mea.
Si ca, in orice caz, exista un singur tunel, intunecos si trist: al meu, unde imi petrec clipele departe de tine.
In acele parti transparente ale zidului de piatra, eu te zarisem azi si am crezut ca vii spre mine, sau macar pe un alt tunel, paralel cu al meu si atat de aproape. Poate te-ai apropiat din curiozitate de una din ferestrele mele, mirata ca simt asa de bine sufletul tau, intrebandu-te cum este posibil. Ai facut totul oare din mila, desi acest "tot" de azi nu inseamna inca nimic pentru mine, m-a facut chiar mai trist.
De ce eviti mereu cuvantul "noi", de ce fugi sa te ascunzi inapoi in sufletul tau prea dulce? Iti e teama de "noi", consideri ca totul este o greseala.
Ce este insa mai pamantesc decat greseala? Greseala de a iubi, greseala de a fi nefericita, greseala de a trai departe de cel care te poate face din nou fericita, greseala de a medita, greseala de a fi indiferenta la meditatie. Totul e in realitate o greseala.
Pentru mine, nu e decat una acum si nu as vrea sa o traiesc, tu ai putea-o schimba....greseala de a fi trist...
As vrea sa-ti spun cuvinte dure, sa te cert, sa nu te mai iert. De ce cuvinte triste si nefericire? De ce eviti atat de mult sa imi vorbesti pana la sfarsitul gandurilor si al cuvintelor?
Sunt trist acum. Trist...Dar e o diferenta fata de ieri: tristetea mea nu zboara. Uneori am impresia ca noi doi avem cai paralele in viata. Dar, ca in orice basm frumos, tot sper ca acestea se pot intalni. Uneori zidul despartitor dintre cele doua tunele paralele, al tau si al meu, este din sticla, transparent pentru ca eu sa-ti pot vedea chipul tacut si de neatins. Asa a fost si azi, dar momentele le-am pierdut repede.
Zidul nu este intotdeauna din sticla: uneori este din piatra neagra si eu nu mai stiu ce se petrece de cealalta parte si nici ce faci si ce simti tu in aceste intervale. Ma gandesc ca poate in aceste momente chipul tau e altul, ca imi esti straina, ca nu iti pasa si ca toata aceasta poveste cu tunelele este doar o inventie a mea.
Si ca, in orice caz, exista un singur tunel, intunecos si trist: al meu, unde imi petrec clipele departe de tine.
In acele parti transparente ale zidului de piatra, eu te zarisem azi si am crezut ca vii spre mine, sau macar pe un alt tunel, paralel cu al meu si atat de aproape. Poate te-ai apropiat din curiozitate de una din ferestrele mele, mirata ca simt asa de bine sufletul tau, intrebandu-te cum este posibil. Ai facut totul oare din mila, desi acest "tot" de azi nu inseamna inca nimic pentru mine, m-a facut chiar mai trist.
De ce eviti mereu cuvantul "noi", de ce fugi sa te ascunzi inapoi in sufletul tau prea dulce? Iti e teama de "noi", consideri ca totul este o greseala.
Ce este insa mai pamantesc decat greseala? Greseala de a iubi, greseala de a fi nefericita, greseala de a trai departe de cel care te poate face din nou fericita, greseala de a medita, greseala de a fi indiferenta la meditatie. Totul e in realitate o greseala.
Pentru mine, nu e decat una acum si nu as vrea sa o traiesc, tu ai putea-o schimba....greseala de a fi trist...
marți, 17 iunie 2008
Mesaj...
Ingerasul meu,
De ce iti trebuie atat de mult timp ca sa descoperi ca te-am transformat? Ratiunea cu care ai incercat sa judeci totul este o ratiune falsa. Nu ai dreptul sa privesti totul rece, calm, mandra si impasibila. Imi datorezi mai mult decat atat. Doar eu am fost cel care s-a luptat cu fantomele palizi si hraparete de langa sufletul tau. Tu nu ai avut curajul sa deschizi usa si sa observi ca pentru frumusetea si tineretea ta a existat o lupta grea.
Nu-ti dai seama ca "a te transforma" este egal cu "a iubi"? De ce nu poti observa asta si la tine? Esti mult prea ascunsa in lumea ta: te ascunzi dupa ratiuni desarte si dupa calcule existentiale. Eu am luptat din greu pentru a ma tranforma si a te transforma. Crezi oare ca metamorfoza ta este prea puternica, prea stralucitoare pentru tine si e doar temporara?
Acum sunt orbit de placere: de placerea de a exista pe o alta coordonata a vietii.
Mai tarziu, o sa ii descoperi si tu adevaratul sens. Mai tarziu, umbra toamnei iubirii noastre te va cuprinde incet-incet. Eu sunt trist pentru mine, pentru tine si pentru toamna.
Dar tristetea mea zboara! Am inceput sa inteleg: totul zboara, dar totul se transforma. Avem puterea de a ne schimba asa cum o avem pe aceea de a zbura?
Dar cand te inalti pe aripa unei adieri de vant, nu mai gandesti. Pur si simplu te complaci in ipostaza in care te afli. Si este un sentiment divin, sper sa il simti.
Deplin transformat, depinde acum de tine ce se va intampla. Ghidata de ratiunile tale, vei face ceea ce vei vrea, vei face doar ceea ce te va ajuta. Realizezi ca doar o transformare nu e de ajuns? E ca si cum ai numara doar stelele ce-alcatuiesc Carul Mare fara sa privesti macar si celelalte stele.
Iti doresc o dupa-amiaza cat mai senina, un cer plin de soare. Si daca totusi, va fi furtuna, agata-te de cineva, de o speranta sau de un nor sau poate chiar...de mine...
Plimbandu-ma...
...azi printre ganduri si trairi triste, printre melodii vechi, imi caut greselile facute si cuvintele frumoase...
...prima melodie...prea veche sa o stie prea multa lume, insa ma regasesc in cuvintele ei triste si in tacerile tale..."imi cer iertare ca te iubesc" (Brenda Lee)
...prima melodie...prea veche sa o stie prea multa lume, insa ma regasesc in cuvintele ei triste si in tacerile tale..."imi cer iertare ca te iubesc" (Brenda Lee)
luni, 16 iunie 2008
Din nou, ganduri in imagini...
Cea mai pretioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi însine. Călătorie ce o facem în singurătate. (Mircea Eliade)
duminică, 15 iunie 2008
Iar te-am visat...
...nu stiu exact circumstantele, dar m-am trezit din nou zambitor si cu gandul la tine...
...ganduri care ma fac fericit, ganduri care as vrea sa iti opreasca tacerea...pe care as transforma-o macar in imbratisari pufoase, care sa imi tina de cald peste timp...mi-as dori din nou surasurile tale, pentru mine misterioase, dornic sa le descopar sensul, dornic sa mi le destainui...
...pentru noi doi e prea tarziu...desi sensul vietii nu e pierdut dupa aceasta varsta, nu au mai ramas numai lucruri inutile de trait, de simtit, de visat, de iubit...dintr-o intalnire banala (si cate nu au mai fost de-a lungul vietii) am imaginat in doi ani un inceput de iubire...am putea incerca din nou
...dar tu taci...iar eu te inteleg...iarta-ma ca te visez mereu zambind... ca ti-am invatat privirile pe de rost si ca iti recunosc fiecare iubire din ochi...
...ganduri care ma fac fericit, ganduri care as vrea sa iti opreasca tacerea...pe care as transforma-o macar in imbratisari pufoase, care sa imi tina de cald peste timp...mi-as dori din nou surasurile tale, pentru mine misterioase, dornic sa le descopar sensul, dornic sa mi le destainui...
...pentru noi doi e prea tarziu...desi sensul vietii nu e pierdut dupa aceasta varsta, nu au mai ramas numai lucruri inutile de trait, de simtit, de visat, de iubit...dintr-o intalnire banala (si cate nu au mai fost de-a lungul vietii) am imaginat in doi ani un inceput de iubire...am putea incerca din nou
...dar tu taci...iar eu te inteleg...iarta-ma ca te visez mereu zambind... ca ti-am invatat privirile pe de rost si ca iti recunosc fiecare iubire din ochi...
sâmbătă, 14 iunie 2008
Cantec de dor
Cântec de dor
-de Nichita Stanescu-
"Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam. "
-de Nichita Stanescu-
"Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam. "
vineri, 13 iunie 2008
Ziceri...
O persoană este, într-o oarecare măsură, ca un peisaj. Dacă o iubeşti într-adevăr, nu ai nevoie ca ea să fie mereu binedispusă pentru a o iubi şi a o aprecia. (imi place de tine in orice moment, fericita ca suntem prieteni, suparata pe serviciu, tristuta ca nu a ajuns cadoul, enervata pe gandurile mele...mai sunt destule motive pentru care te i...)
Cea mai frumoasă manifestare a iubirii faţă de celălalt este aceea de a-l lăsa aşa cum este. (fara multe comentarii...stiu ca ma placi asa cum sunt...si eu te plac asa cum esti...asa cum devii cand esti cu mine)
Recunoşti iubirea autentică din momentul în care tăcerea celuilalt nu mai este un gol de umplut, dar o complicitate de respectat. (............)
A împărtăşi un surâs deja înseamnă să arăţi iubire.
A împărtăşi o mângâiere, înseamnă a concretiza iubirea. (ma faci mai bun, ma faci sa zambesc in fiecare zi cu tine)
Iertarea este cea mai mare şi mai frumoasă mărturie a iubirii. (multumesc ca m-ai iertat pentru sambata trecuta...mi-ai dovedit cat tii la prietenia noastra)
joi, 12 iunie 2008
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
