...cred ca o sa zambesti cand o sa citesti ca eu numar zilele petrecute fara tine...dar faptul asta ma face sa simt ca ele trec mai repede si ma simt un pic mai aproape de tine...
...azi voi fi plecat aproape toata ziua, asa ca sper ca gandurile sa le pierd in vant, desi stiu ca revederea unor locuri unde ne-am intalnit o sa ma faca sa te simt, sa imi fie dor, sa mi se straga din nou inima de emotie...
...iar sunt melancolic...ma gandesc iar la serviciul asta afurisit...mereu cand n-am avut curaj sau forta sa merg mai departe, am strans la piept gandurile si incurajarile tale... era tot ce aveam nevoie sa inving...
...de cand ai plecat, nu am mai avut timp pentru zborurile mele si nici dorinta de a fi optimist...dar am pozele tale si ma uit in fiecare zi in ochii tai mari si senini... de cate ori n-am desoperit ambitia si puterea de a merge mai departe...
...nu mai am rabdare sa adun amintiri, nici sa imi ofer ragazuri... din ganduri imi apari mereu tu, surazatoare si fermecata ca un vis... si nu-mi pasa de nimic...
...par acum zile senine...te recladesc in fiecare zi din nimicuri, e o fericire sa fii in fiecare clipa alta in inima mea, mereu schimbatoare, mereu indragostita de valuri si de rasarit...am uitat deja lumea, esti numai tu in gandurile mele... si zambesc...si te iubesc si azi...
joi, 26 iunie 2008
miercuri, 25 iunie 2008
Am citit tot azi...
Ai grija la gandurile tale, caci ele vor deveni FAPTE
Ai grija la faptele tale, caci ele vor deveni OBICEIURI
Ai grija la obiceiurile tale, caci ele vor forma CARACTERUL
Ai grija de caracterul tau, caci iti va scrie DESTINUL
A cincea zi fara tine...
Inca o zi fara tine, prima in care nu astept nici un semn...dar senina...
Câteodată am impresia că timpul trece aşa de greu, de parcă nu trece deloc...inca sase zile fara tine, mi se vor parea o vesnicie...Când aştepţi cu nerăbdare o zi, timpul parcă face tot ce îi stă în putere să nu se grăbească...iar mie mi se face dor de vremurile când ziua trecea mai repede ca noaptea, şi când timpul parcă nu vroia să se oprească câtuşi de puţin, cand erai alaturi de mine ...e pustiu fara prezenta ta...
Câteodată am impresia că timpul trece aşa de greu, de parcă nu trece deloc...inca sase zile fara tine, mi se vor parea o vesnicie...Când aştepţi cu nerăbdare o zi, timpul parcă face tot ce îi stă în putere să nu se grăbească...iar mie mi se face dor de vremurile când ziua trecea mai repede ca noaptea, şi când timpul parcă nu vroia să se oprească câtuşi de puţin, cand erai alaturi de mine ...e pustiu fara prezenta ta...
In lunile de cand exista relatia noastra, asa cum e ea, cu multe suisuri si coborasuri, cu semne de iubire si de fericire, cu tristetea mea si lacrimile tale, am invaţat ceva esenţial, am învăţat că timpul trece şi multe se pierd, tinereţea se duce mai repede decât credeam, ca viaţa merită trăită, ca micile piedici sunt bune......am realizat cat de mult depind de tine, ca esti mereu langa mine si ma ajuti sa zbor...
Inteleg pe cat pot gandurile tale, cateodata nu reusesc...de multe ori, stiu sa le inteleg asa cum as vrea eu sa fie, decat cum le gandesti tu...si am prea multe momente in care te iubesc pentru felul in care gandesti...
De multe ori, nu te inteleg, asa cum nu ma inteleg nici pe mine...poate nu am curajul sa te inteleg sau poate nu vreau...vreau mai mult, vreau mai intens, vreau sa vii in viata mea pentru a nu mai pleca...de aceea, grabindu-ma sa alerg spre tine, omit sa imi pun intrebarea „de ce?”, sa ma intreb cum ai putut sa ma transform asa de mult incat fericirea mea sa depinda de aparitia unui inger...stiu insa ca ma salvezi pentru ca majoritatea intrebarilor sunt ale tale...si stiu ce as raspunde la intreabarea „de ce?”...pentru ca, asa cum iti spuneam, „a transforma” este egal cu „a iubi”...
...iar eu....te iubesc si azi
Poesis - Iubind treci prin viata ca un nor
Asculta mai multe audio Muzica »
marți, 24 iunie 2008
Tot azi...
...faptul ca m-ai sunat a reprezentat o surpriza pentru mine...nu ma asteptam, asa cum ti-am spus si mai devreme, ma gandeam ca ratiunea te opreste si de la un mesaj...iar telefonul a fost chiar minunat...stiu ca ai sunat doar un prieten, insa eu sunt fericit...
...iar alte evenimente din aceeasi zi au conlucrat, pe langa vocea ta dulce, la zambetele pe care le impart acum in jur...toata lumea a observat o schimbare, pana si eu am zarit-o undeva printre cuvintele tale...sa iti spun din nou ca si tu ma transformi, ca te iubesc prea mult, ca orice cuvant sau aparitie a ta imi schimba starile din tristete in fericire, din incruntare in zambet, din "nimic" in "totul"? ca si altii te-ar convinge (daca ar stii ca tu esti cauza) sa ma iubesti mai mult doar pentru a-mi simti si ei vivacitatea si dorinta de a fi totul bine?
...inca o saptamana fara tine va fi un chin...insa, in speranta ca te vei intoarce un pic schimbata sau macar la fel, voi incerca sa fiu ca azi...fericit...
...oare mi-ai simtit lipsa? sper...
A patra zi fara tine...
...sper ca azi sa fie o zi mai senina, a inceput bine prin sarutarile primite de la tine intr-un vis dulce (probabil accentuat si de faptul ca aseara, cat m-am plimbat, am recitit de cateva ori mesajul de la tine despre visul anterior)...
...insa, odata ajuns la serviciu, din nou m-am transformat...mi-am dat seama cat de inutil este sa fiu aici, cat de putin conteaza ce cred eu, cat incearca unii sa ma indeparteze...noroc cu putinii prieteni pe care ii mai am aici sau cu cei care, chiar daca nu imi sunt prieteni, ma apreciaza si stiu sa imi foloseasca ajutorul pe care il ofer cu zambete sau multumiri...
...aseara aveam atatea sa iti spun, asa de multe sentimente si trairi se amesteca in gandurile mele si mi-as dori ca sa ti le destainui pe toate...multe raman insa nescrise pentru ca nu sunt in fata ta sa ti le spun sau macar in fata calculatorului sa ti le scriu...confuzie, iubire, amaraciune, fericire, zambet, ura, codite blonde, multe, prea multe pentru a ti le putea spune...
...sunt iar tristut si astept cu emotie sa imi scrii azi...sper, desi inclin sa cred ca nu o vei face...imi e dor de zilele senine si de cuvintele tale vesele sau triste...te iubesc si azi...
Sculpturi în aripi de înger
- Îngere, l-am strigat, de ce ai aripile
Atât de frumoase? Cine ţi le-a sculptat?
A plecat capul uşor şi mi-a răspuns
Cu un glas în care vibra întreaga frumuseţe:
- În fiecare nervură a aripilor mele
Se ascunde un păcat.
În fiecare atom al minunatei lor armuri
Locuieşte un păcătos.
Şi m-am întrebat: cum pot lua naştere minuni
Din lucruri alterate?
Tăcere diformă...
Mi-a spus apoi:
- Mi-e frică! Şi a plâns...
Am plâns şi eu. De ce?!
...Plângeam...
Mi s-a destăinuit,
Se temea că aripile
Îi vor fi pătrunse adânc de dalta maleficului
Şi nu-i vor rămâne decât
Scheletele străvezii şi firave,
Neputincioase de zbor...
- Sărmane înger, l-am strigat,
De ce ai aripile atât de...? Şi am tăcut.
Sărmanul înger îmi provocase
Revoltă şi dezgust împotriva umanităţii!
- Îngere, l-am strigat, nu mai fi supărat,
Dragostea îţi va dărui un set de aripi noi!
Crede numai şi vei fi vindecat!
...insa, odata ajuns la serviciu, din nou m-am transformat...mi-am dat seama cat de inutil este sa fiu aici, cat de putin conteaza ce cred eu, cat incearca unii sa ma indeparteze...noroc cu putinii prieteni pe care ii mai am aici sau cu cei care, chiar daca nu imi sunt prieteni, ma apreciaza si stiu sa imi foloseasca ajutorul pe care il ofer cu zambete sau multumiri...
...aseara aveam atatea sa iti spun, asa de multe sentimente si trairi se amesteca in gandurile mele si mi-as dori ca sa ti le destainui pe toate...multe raman insa nescrise pentru ca nu sunt in fata ta sa ti le spun sau macar in fata calculatorului sa ti le scriu...confuzie, iubire, amaraciune, fericire, zambet, ura, codite blonde, multe, prea multe pentru a ti le putea spune...
...sunt iar tristut si astept cu emotie sa imi scrii azi...sper, desi inclin sa cred ca nu o vei face...imi e dor de zilele senine si de cuvintele tale vesele sau triste...te iubesc si azi...
Sculpturi în aripi de înger
- Îngere, l-am strigat, de ce ai aripile
Atât de frumoase? Cine ţi le-a sculptat?
A plecat capul uşor şi mi-a răspuns
Cu un glas în care vibra întreaga frumuseţe:
- În fiecare nervură a aripilor mele
Se ascunde un păcat.
În fiecare atom al minunatei lor armuri
Locuieşte un păcătos.
Şi m-am întrebat: cum pot lua naştere minuni
Din lucruri alterate?
Tăcere diformă...
Mi-a spus apoi:
- Mi-e frică! Şi a plâns...
Am plâns şi eu. De ce?!
...Plângeam...
Mi s-a destăinuit,
Se temea că aripile
Îi vor fi pătrunse adânc de dalta maleficului
Şi nu-i vor rămâne decât
Scheletele străvezii şi firave,
Neputincioase de zbor...
- Sărmane înger, l-am strigat,
De ce ai aripile atât de...? Şi am tăcut.
Sărmanul înger îmi provocase
Revoltă şi dezgust împotriva umanităţii!
- Îngere, l-am strigat, nu mai fi supărat,
Dragostea îţi va dărui un set de aripi noi!
Crede numai şi vei fi vindecat!
luni, 23 iunie 2008
A treia zi fara tine...
...zilele sunt terne la serviciu, atmosfera din ce in ce mai putin insufletita, iar mie imi e dor de tine... iti mai aduci aminte probabil momentele de acum cateva luni cand iti spuneam ca ma simt exclus, nebagat in seama, pus la treburile minuscule sau la cele la care nu se pricepe nimeni altcineva...simt cum acele zile s-au intors...
...tu ma schimbasei, reusisem sa imi recapat increderea in mine si in cei din jurul meu, insa parca am pierdut acele clipe dupa plecarea ta....prezenta unui Ingeras in aproape fiecare zi imi conferea echilibru atat sufletesc, cat si profesional, imi umplea clipele de optimism si de o fericire aproape continua...sper insa sa rezist, sa nu rabufnesc, sa incerc sa (ii) inteleg pe ceilalti...sa sper ca zilele vor trece repede si voi redeveni cel care il cunosti...
...pana atunci, printre clipele amare de azi, iti spun ca imi e dor de tine si te iubesc si azi
...tu ma schimbasei, reusisem sa imi recapat increderea in mine si in cei din jurul meu, insa parca am pierdut acele clipe dupa plecarea ta....prezenta unui Ingeras in aproape fiecare zi imi conferea echilibru atat sufletesc, cat si profesional, imi umplea clipele de optimism si de o fericire aproape continua...sper insa sa rezist, sa nu rabufnesc, sa incerc sa (ii) inteleg pe ceilalti...sa sper ca zilele vor trece repede si voi redeveni cel care il cunosti...
...pana atunci, printre clipele amare de azi, iti spun ca imi e dor de tine si te iubesc si azi
duminică, 22 iunie 2008
A doua zi fara tine...
..cineva imi spunea acum cativa ani ca iubirea este o ura constructiva, pozitiva si ca totul depinde doar de temperamentul persoanelor care se iubesc...renuntarea la independenta, schimbarea sistemului personal de referinta, daruirea...
"Iubirea inseamneaza tocmai pregatirea noastra de a primi altceva decat ceea ce suntem noi insine, adica posibilitatea noastra de a ne lipsi de noi insine, de a ne uita pe noi insine. In definitiv, ce este procesul de iubire in genere decat tocmai un fel de depersonalizare, un fel de trecere a noastra in lucruri din afara?" (Nae Ionescu)
iar sunt melancolic......si cauza este ca imi e dor de tine si ceea ce fac in momentele astea imi aduce aminte de clipele petrecute aproape de sufletul tau...sunt la serviciu si minutele pe care le stau in fata calculatorului, ma face sa ma gandesc la tine...recitesc mesajele noastrea, gandurile tale, incercarile mele...
...simt ca fiecare zi din cele 10 in care tu vei fi departe va fi diferita...ieri a trecut repede, azi nu, maine-poimaine vom schimba mesaje, apoi o liniste totala de o saptamana...am chef sa iti scriu, mi-as dori sa citesti, sa vorbim, sa ne vedem, sa stam imbratisati...
...sper ca nu iti e dor de mine...cum ar putea sa iti fie dor de cineva pe care l-ai tinut la distanta, tocmai pentru a nu-i simti lipsa cand e departe?...poate iti vei da seama ca, dorind sa ai doar o parte din mine, mi-ai facut rau si mie si tie...
...te iubesc si azi...
"Iubirea inseamneaza tocmai pregatirea noastra de a primi altceva decat ceea ce suntem noi insine, adica posibilitatea noastra de a ne lipsi de noi insine, de a ne uita pe noi insine. In definitiv, ce este procesul de iubire in genere decat tocmai un fel de depersonalizare, un fel de trecere a noastra in lucruri din afara?" (Nae Ionescu)
iar sunt melancolic......si cauza este ca imi e dor de tine si ceea ce fac in momentele astea imi aduce aminte de clipele petrecute aproape de sufletul tau...sunt la serviciu si minutele pe care le stau in fata calculatorului, ma face sa ma gandesc la tine...recitesc mesajele noastrea, gandurile tale, incercarile mele...
...simt ca fiecare zi din cele 10 in care tu vei fi departe va fi diferita...ieri a trecut repede, azi nu, maine-poimaine vom schimba mesaje, apoi o liniste totala de o saptamana...am chef sa iti scriu, mi-as dori sa citesti, sa vorbim, sa ne vedem, sa stam imbratisati...
...sper ca nu iti e dor de mine...cum ar putea sa iti fie dor de cineva pe care l-ai tinut la distanta, tocmai pentru a nu-i simti lipsa cand e departe?...poate iti vei da seama ca, dorind sa ai doar o parte din mine, mi-ai facut rau si mie si tie...
...te iubesc si azi...
sâmbătă, 21 iunie 2008
Prima zi fara tine...
...in care m-am gandit mult si am sperat ca si tie iti zboara gandurile spre mine...stiu ca esti fericita acolo unde ai plecat sau macar sunt locuri dragi sufletului tau...
...prima zi fara tine a trecut repede...incerc sa imi ocup zilele incat gandurile sa nu fie ocupate de dor si lipsa ta sa se simta mai putin...insa nu fiecare clipa este asa...plimbarile mele prin oras imi readuc amintirile chipului tau si sper ca te gandesti la mine, in clipele tale de singuratate...
...ajuns acasa dupa multe ore, incerc sa scriu cuvintele de azi...si ma gandesc...stiu ca ma iubesti si tu, in felul tau (cum ti-am mai spus deja si ai fost de acord), stiu ca am patruns tainele sufletului tau si ca in seara asta, amandoi vom adormi cu celalalt in gand...
...prima zi fara tine a trecut repede...incerc sa imi ocup zilele incat gandurile sa nu fie ocupate de dor si lipsa ta sa se simta mai putin...insa nu fiecare clipa este asa...plimbarile mele prin oras imi readuc amintirile chipului tau si sper ca te gandesti la mine, in clipele tale de singuratate...
...ajuns acasa dupa multe ore, incerc sa scriu cuvintele de azi...si ma gandesc...stiu ca ma iubesti si tu, in felul tau (cum ti-am mai spus deja si ai fost de acord), stiu ca am patruns tainele sufletului tau si ca in seara asta, amandoi vom adormi cu celalalt in gand...
...si vreau doar sa iti spun ca imi e dor de tine si te iubesc si azi...
...si dedicatia de azi...
vineri, 20 iunie 2008
Citate si o poezie...
"Iubesc tot ceea ce este aproape imposibil (tot interesul vietii pentru mine consta in acest cuvant aproape), caci cu cat trece vremea, cu atat sunt mai convins ca singurele lucruri pe care le ai sunt cele pe care le daruiesti". (Rene Maheu)
"Defectul tuturor oamenilor este ca asteapta sa traiasca, deoarece n-au curajul fiecarei clipe...Toti invatam sa traim dupa ce nu mai avem nimic de asteptat, iar cand asteptam nu putem invata nimic, fiindca nu traim in prezentul concret si viu, ci intr-un viitor fad si indepartat" (Emil Cioran)
O poezie care, parca te-ar caracteriza...
Precautie (Marin Sorescu)
M-am imbracat c-o armura
Facuta din pietrele care-au ramas
Dupa ce a trecut apa.
Mi-am pus o pereche de ochelari
In ceafa,
Ca sa pot vedea numai
Cu mintea
De pe urma.
Mi-am protejat
Miinile, picioarele, gindurile,
Nelasind nici un loc liber
Care sa poata fi atins de mingiieri,
Ori de alte otravuri.
Chiar inima din piept
Mi-am acoperit-o cu o carcasa
De broasca testoasa
Ce-a trait 800 de ani.
Cind totul a fost gata
I-am raspuns tandru:
-Si eu te iubesc.
"Defectul tuturor oamenilor este ca asteapta sa traiasca, deoarece n-au curajul fiecarei clipe...Toti invatam sa traim dupa ce nu mai avem nimic de asteptat, iar cand asteptam nu putem invata nimic, fiindca nu traim in prezentul concret si viu, ci intr-un viitor fad si indepartat" (Emil Cioran)
O poezie care, parca te-ar caracteriza...
Precautie (Marin Sorescu)
M-am imbracat c-o armura
Facuta din pietrele care-au ramas
Dupa ce a trecut apa.
Mi-am pus o pereche de ochelari
In ceafa,
Ca sa pot vedea numai
Cu mintea
De pe urma.
Mi-am protejat
Miinile, picioarele, gindurile,
Nelasind nici un loc liber
Care sa poata fi atins de mingiieri,
Ori de alte otravuri.
Chiar inima din piept
Mi-am acoperit-o cu o carcasa
De broasca testoasa
Ce-a trait 800 de ani.
Cind totul a fost gata
I-am raspuns tandru:
-Si eu te iubesc.
Deja...
...imi e dor de tine...
Avem, intr-adevar, o lume care ne desparte. Intre Eu si Tu exista Lumea. Ceva indescifrabil ne leaga. Eu stiu ca e iubirea, tu inca gandesti si cauti cuvintele din spatele lor. Suntem ca doi poli ai unui magnet care se pot respinge, dar e de ajuns sa intorci unul cu polul opus pentru ca sa se atraga imediat. Fara ezitari, fara complicatii.
Stiu ca iti place sa te inchizi singura in propriul suflet, in propriul tunel.
E oare prea mult ceea ce vreau?
Oare iti dai seama ce vreau?
Nu poti sa opresti ceva ce nici eu nu pot sa opresc. Insa o sa las locul prieteniei, o sa regret vinovatia de a incepe o iubire.
Stiu ca tot ce a fost te-a facut sa iti rascolesti sufletul, dar in acelasi timp fericita ca cineva te iubeste si iti daruieste clipe frumoase...si stiu ca esti de acord cu ceea ce spun...stiu ca oricine are nevoie de iubire, iar tu meriti cu atat mai mult.
Asteptam un raspuns azi, desi stiam ca nu o sa mi-l dai...imi cunosti curiozitatea, in legatura cu care mi-ai facut mereu reprosuri. Asta din pricina ca subiectul la care se refera intrebarile mele este totdeauna sensibil si mereu necunoscut sufletului meu. Tu si numai tu le intelegi, tu si numai tu imi poti da raspunsuri...stii, cateodata imi doresc sa imi spui "nu", sa ma minti, decat sa taci...caci "un raspuns bun e ca un sarut dulce" (Solomon)
Pentru clipele reciproce de fericire, iti multumesc. O sa imi fie dor de tine...
Avem, intr-adevar, o lume care ne desparte. Intre Eu si Tu exista Lumea. Ceva indescifrabil ne leaga. Eu stiu ca e iubirea, tu inca gandesti si cauti cuvintele din spatele lor. Suntem ca doi poli ai unui magnet care se pot respinge, dar e de ajuns sa intorci unul cu polul opus pentru ca sa se atraga imediat. Fara ezitari, fara complicatii.
Stiu ca iti place sa te inchizi singura in propriul suflet, in propriul tunel.
E oare prea mult ceea ce vreau?
Oare iti dai seama ce vreau?
Nu poti sa opresti ceva ce nici eu nu pot sa opresc. Insa o sa las locul prieteniei, o sa regret vinovatia de a incepe o iubire.
Stiu ca tot ce a fost te-a facut sa iti rascolesti sufletul, dar in acelasi timp fericita ca cineva te iubeste si iti daruieste clipe frumoase...si stiu ca esti de acord cu ceea ce spun...stiu ca oricine are nevoie de iubire, iar tu meriti cu atat mai mult.
Asteptam un raspuns azi, desi stiam ca nu o sa mi-l dai...imi cunosti curiozitatea, in legatura cu care mi-ai facut mereu reprosuri. Asta din pricina ca subiectul la care se refera intrebarile mele este totdeauna sensibil si mereu necunoscut sufletului meu. Tu si numai tu le intelegi, tu si numai tu imi poti da raspunsuri...stii, cateodata imi doresc sa imi spui "nu", sa ma minti, decat sa taci...caci "un raspuns bun e ca un sarut dulce" (Solomon)
Pentru clipele reciproce de fericire, iti multumesc. O sa imi fie dor de tine...
joi, 19 iunie 2008
Kierkegaard...
"Usa fericirii nu se deschide spre interior si n-ar folosi la nimic sa te arunci cu toata puterea ca s-o fortezi! Se deschide spre exterior. Deci nu e nimica de facut"...
Ce simplu mi-ai fi, dacă nu te-aş iubi
Altceva nu-i nimic
Şi mereu mă complic
Şi ce simplu mi-ar fi,
Dacă nu te-aş iubi.
Dacă m-aş lua după pretexte,
dacă-aş trage unde e uşor,
nici nu trebuia s-aud de tine
şi-mi era mai de folos să mor.
Nu-i o simplă încăpăţânare,
pentru un ambiţios pariu,
dar aleg o cale complicată,
tocmai din motivul că sunt viu.
Mama ei de viaţă prefacută,
tatăl ei de soartă la mezat,
te iubesc în felul unui trăznet,
te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.
Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie
cu acest fel de a trăi al meu,
totuşi, vreau să ştii că, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fără care-ar fi cu mult mai greu.
Şi mereu mă complic
Şi ce simplu mi-ar fi,
Dacă nu te-aş iubi.
Dacă m-aş lua după pretexte,
dacă-aş trage unde e uşor,
nici nu trebuia s-aud de tine
şi-mi era mai de folos să mor.
Nu-i o simplă încăpăţânare,
pentru un ambiţios pariu,
dar aleg o cale complicată,
tocmai din motivul că sunt viu.
Mama ei de viaţă prefacută,
tatăl ei de soartă la mezat,
te iubesc în felul unui trăznet,
te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.
Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie
cu acest fel de a trăi al meu,
totuşi, vreau să ştii că, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fără care-ar fi cu mult mai greu.
Vârsta de aur a dragostei...Nichita
Mâinile mele sunt îndrăgostite,
vai, gura mea iubeşte,
şi iată, m-am trezit
că lucrurile sunt atât de aproape de mine,
încât abia pot merge printre ele
fără să mă rănesc.
E un sentiment dulce acesta,
de trezire, de visare,
şi iată-mă fără să dorm,
aievia văd zeii de fildeş,
îi iau în mână şi
îi înşurubez râzând, în lună,
ca pe nişte mânere sculptate,
cum trebuie că erau pe vremuri,
împodobite, roţile de cârmă ale corăbiilor.
Jupiter e galben, şi Hera
cea minunată e argintie.
Izbesc cu stânca-n roată şi ea se urneşte.
E un dans iubito, al sentimentelor,
zeiţe-ale aerului, dintre noi doi.
Şi eu, cu pânzele sufletului
umflate de dor,
te caut pretutindeni, şi lucrurile vin
tot mai aproape,
şi pieptul mi-l strâng şi mă dor.
vai, gura mea iubeşte,
şi iată, m-am trezit
că lucrurile sunt atât de aproape de mine,
încât abia pot merge printre ele
fără să mă rănesc.
E un sentiment dulce acesta,
de trezire, de visare,
şi iată-mă fără să dorm,
aievia văd zeii de fildeş,
îi iau în mână şi
îi înşurubez râzând, în lună,
ca pe nişte mânere sculptate,
cum trebuie că erau pe vremuri,
împodobite, roţile de cârmă ale corăbiilor.
Jupiter e galben, şi Hera
cea minunată e argintie.
Izbesc cu stânca-n roată şi ea se urneşte.
E un dans iubito, al sentimentelor,
zeiţe-ale aerului, dintre noi doi.
Şi eu, cu pânzele sufletului
umflate de dor,
te caut pretutindeni, şi lucrurile vin
tot mai aproape,
şi pieptul mi-l strâng şi mă dor.
Fata pe care-o iubesc
Fata pe care-o iubesc e frumoasă
Şi-aş vrea să vi-o descriu:
Ea are-n privire-adâncimi de abis
Şi ochii-i sunt verzi-cenuşiu!
Fata pe care-o iubesc e frumoasă
Şi-i greu s-o cuceresc,
E cea care-atunci când păşeşte pe stradă,
Toţi se întorc şi-o privesc!
Fata pe care-o iubesc e frumoasă,
Şi dragostea mea tot creşte,
O văd foarte rar, fiindcă stă cam departe,
Şi ea nu prea mă iubeşte...
(Al. Andries)
Şi-aş vrea să vi-o descriu:
Ea are-n privire-adâncimi de abis
Şi ochii-i sunt verzi-cenuşiu!
Fata pe care-o iubesc e frumoasă
Şi-i greu s-o cuceresc,
E cea care-atunci când păşeşte pe stradă,
Toţi se întorc şi-o privesc!
Fata pe care-o iubesc e frumoasă,
Şi dragostea mea tot creşte,
O văd foarte rar, fiindcă stă cam departe,
Şi ea nu prea mă iubeşte...
(Al. Andries)
Romanţă policromă
Nu-i cer nimic...
Şi totuşi, dacă-ar vrea -
O, dac-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă -
Ar face dintr-un lac o Marmara,
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.
Nu-i cer nimic...
Dar dacă-ar fi să-i cer
Ce-aş vrea să am şi ce-ar putea să-mi dea,
Aş picura-ntr-o cupă cu eter
Morfină
Şi i-aş cere-apoi aşa:
Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,
Dă-mi calmul blond al soarelui polar,
Dă-mi primul crepuscul pe Golgota
Şi primul armistiţiu planetar.
Dă-mi paradoxul frumuseţii tale,
Dă-mi prorocirea viselor rebele,
Dă-mi resemnarea strofelor banale
Şi controversa versurilor mele.
Dă-mi A.B.C. al vieţii subterane,
Dă-mi simfonia flautelor mute,
Dă-mi tălmăcirea buzelor profane
Şi rebusul icoanelor tăcute.
Dă-mi preţul primei victime-a femeii,
Dă-mi simbolul opalului şi-agatei,
Dă-mi ritmu-nveninat al Salomeii
Şi tusea-n fa minor a Traviatei.
Dă-mi Spleen-ul călătorilor pe apă,
Dă-mi spectrul verde-al zilelor de-apoi,
Dă-mi gravitatea morţilor spre groapă
Şi comicul funebrului convoi.
Dă-mi tot ce-n prima clipă risipeşti,
Şi tot ce-n clipa ultimă aduni.
Dă-mi fastul siluetelor regeşti
Şi perspectiva casei de nebuni...
Nu-i cer nimic.
Şi totuşi, dacă-ar vrea -
O, dacă-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă! -
Ar face dintr-un lac o Marmara
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.
Şi totuşi, dacă-ar vrea -
O, dac-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă -
Ar face dintr-un lac o Marmara,
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.
Nu-i cer nimic...
Dar dacă-ar fi să-i cer
Ce-aş vrea să am şi ce-ar putea să-mi dea,
Aş picura-ntr-o cupă cu eter
Morfină
Şi i-aş cere-apoi aşa:
Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,
Dă-mi calmul blond al soarelui polar,
Dă-mi primul crepuscul pe Golgota
Şi primul armistiţiu planetar.
Dă-mi paradoxul frumuseţii tale,
Dă-mi prorocirea viselor rebele,
Dă-mi resemnarea strofelor banale
Şi controversa versurilor mele.
Dă-mi A.B.C. al vieţii subterane,
Dă-mi simfonia flautelor mute,
Dă-mi tălmăcirea buzelor profane
Şi rebusul icoanelor tăcute.
Dă-mi preţul primei victime-a femeii,
Dă-mi simbolul opalului şi-agatei,
Dă-mi ritmu-nveninat al Salomeii
Şi tusea-n fa minor a Traviatei.
Dă-mi Spleen-ul călătorilor pe apă,
Dă-mi spectrul verde-al zilelor de-apoi,
Dă-mi gravitatea morţilor spre groapă
Şi comicul funebrului convoi.
Dă-mi tot ce-n prima clipă risipeşti,
Şi tot ce-n clipa ultimă aduni.
Dă-mi fastul siluetelor regeşti
Şi perspectiva casei de nebuni...
Nu-i cer nimic.
Şi totuşi, dacă-ar vrea -
O, dacă-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă! -
Ar face dintr-un lac o Marmara
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.
Si-ai sa ma uiti...
Trei lacrimi reci de calatoare (Ion Minulescu)
Şi-ai să mă uiţi -
Că prea departe
Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit -
Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare ;
Iar eu pe ţărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.
Şi versul meu
L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu -
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine -
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călătoare!
Şi-ai să mă uiţi -
Că prea departe
Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit -
Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare ;
Iar eu pe ţărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.
Şi versul meu
L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu -
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine -
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călătoare!
miercuri, 18 iunie 2008
Dragoste fara chip
...anonimi in miscare, fotografiati de mine azi, prin orasul tristetii...
...frumoasa iubire...dulce, impartasita si implinita...
Tristete
Ingeras,
As vrea sa-ti spun cuvinte dure, sa te cert, sa nu te mai iert. De ce cuvinte triste si nefericire? De ce eviti atat de mult sa imi vorbesti pana la sfarsitul gandurilor si al cuvintelor?
Sunt trist acum. Trist...Dar e o diferenta fata de ieri: tristetea mea nu zboara. Uneori am impresia ca noi doi avem cai paralele in viata. Dar, ca in orice basm frumos, tot sper ca acestea se pot intalni. Uneori zidul despartitor dintre cele doua tunele paralele, al tau si al meu, este din sticla, transparent pentru ca eu sa-ti pot vedea chipul tacut si de neatins. Asa a fost si azi, dar momentele le-am pierdut repede.
Zidul nu este intotdeauna din sticla: uneori este din piatra neagra si eu nu mai stiu ce se petrece de cealalta parte si nici ce faci si ce simti tu in aceste intervale. Ma gandesc ca poate in aceste momente chipul tau e altul, ca imi esti straina, ca nu iti pasa si ca toata aceasta poveste cu tunelele este doar o inventie a mea.
Si ca, in orice caz, exista un singur tunel, intunecos si trist: al meu, unde imi petrec clipele departe de tine.
In acele parti transparente ale zidului de piatra, eu te zarisem azi si am crezut ca vii spre mine, sau macar pe un alt tunel, paralel cu al meu si atat de aproape. Poate te-ai apropiat din curiozitate de una din ferestrele mele, mirata ca simt asa de bine sufletul tau, intrebandu-te cum este posibil. Ai facut totul oare din mila, desi acest "tot" de azi nu inseamna inca nimic pentru mine, m-a facut chiar mai trist.
De ce eviti mereu cuvantul "noi", de ce fugi sa te ascunzi inapoi in sufletul tau prea dulce? Iti e teama de "noi", consideri ca totul este o greseala.
Ce este insa mai pamantesc decat greseala? Greseala de a iubi, greseala de a fi nefericita, greseala de a trai departe de cel care te poate face din nou fericita, greseala de a medita, greseala de a fi indiferenta la meditatie. Totul e in realitate o greseala.
Pentru mine, nu e decat una acum si nu as vrea sa o traiesc, tu ai putea-o schimba....greseala de a fi trist...
As vrea sa-ti spun cuvinte dure, sa te cert, sa nu te mai iert. De ce cuvinte triste si nefericire? De ce eviti atat de mult sa imi vorbesti pana la sfarsitul gandurilor si al cuvintelor?
Sunt trist acum. Trist...Dar e o diferenta fata de ieri: tristetea mea nu zboara. Uneori am impresia ca noi doi avem cai paralele in viata. Dar, ca in orice basm frumos, tot sper ca acestea se pot intalni. Uneori zidul despartitor dintre cele doua tunele paralele, al tau si al meu, este din sticla, transparent pentru ca eu sa-ti pot vedea chipul tacut si de neatins. Asa a fost si azi, dar momentele le-am pierdut repede.
Zidul nu este intotdeauna din sticla: uneori este din piatra neagra si eu nu mai stiu ce se petrece de cealalta parte si nici ce faci si ce simti tu in aceste intervale. Ma gandesc ca poate in aceste momente chipul tau e altul, ca imi esti straina, ca nu iti pasa si ca toata aceasta poveste cu tunelele este doar o inventie a mea.
Si ca, in orice caz, exista un singur tunel, intunecos si trist: al meu, unde imi petrec clipele departe de tine.
In acele parti transparente ale zidului de piatra, eu te zarisem azi si am crezut ca vii spre mine, sau macar pe un alt tunel, paralel cu al meu si atat de aproape. Poate te-ai apropiat din curiozitate de una din ferestrele mele, mirata ca simt asa de bine sufletul tau, intrebandu-te cum este posibil. Ai facut totul oare din mila, desi acest "tot" de azi nu inseamna inca nimic pentru mine, m-a facut chiar mai trist.
De ce eviti mereu cuvantul "noi", de ce fugi sa te ascunzi inapoi in sufletul tau prea dulce? Iti e teama de "noi", consideri ca totul este o greseala.
Ce este insa mai pamantesc decat greseala? Greseala de a iubi, greseala de a fi nefericita, greseala de a trai departe de cel care te poate face din nou fericita, greseala de a medita, greseala de a fi indiferenta la meditatie. Totul e in realitate o greseala.
Pentru mine, nu e decat una acum si nu as vrea sa o traiesc, tu ai putea-o schimba....greseala de a fi trist...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
