Prima scrisoare...

Acum mai bine de un an, iti trimiteam randurile de mai jos ca prima dovada ca ma apropiasem nepermis de tine...si tu de mine...

Si aveam nevoie sa iti transmit cumva starea mea si a noastra si m-am inspirat din Kirkegaard..

Acum, dupa mai bine de un an, pot spune ca exista certitudinea ca tu m-ai transformat in ceea ce sunt acum: un barbat mai bun, mai matur, mai perfectionist decat eram, cu mai multe dorinte, dar si certitudini...si m-ai determinat sa vreau mai mult de la mine, macar pentru a fi privit altfel in ochii tai...Multumesc...

Si poate gandurile de atunci ilustreaza destul de corect si realitatea zilelor astea...ce zici?

"Blondutza mea,
îmi spui cã nu ti-ai închipuit cã sînt astfel; nici eu nu mi-am putut închipui cã mã voi schimba astfel. Nu cumva tu te-ai schimbat? Cãci ar fi foarte posibil sã nu fiu eu cel care s-a schimbat, ci ochii cu care mã privesti. Sau poate eu sînt acela? As putea privi totul Ia lumina rece si calmã a ratiunii, mîndru si impasibil; nimic nu m-ar speria, nimic nu m-ar surprinde, nici dacã o fantomã ar bate la poarta mea. As lua calm luminarea si m-as duce sã deschid. Dar iatã, n-a trebuit sã deschid fantomelor, aceste fiinte palide si fãrã vlagã, ci tie ti-am deschis, i-am deschis vietii, tineretii, sãnãtãtii si frumusetii care mi-au iesit în întîmpinare. Mina îmi tremurã, nu pot tine luminarea fãrã s-o misc, mã trag îndãrãt cînd apari, fixîndu-mi în acelasi timp ochii asupra ta si încereînd zadarnic sã nu misc luminarea. Dar de ce aceastã schimbare? Cum s-a întîmplat? în ce constã ea ? Nu stiu si nu cunosc alt verb mai bogat decît cel pe care-l folosesc atunci cînd în mod infinit de tainic si misterios spun despre mine: am fost transformat.
Al tãu prieten".

Save Your Kisses For Me

John Updike

„Când e corect pentru un bărbat să-şi părăsească femeia? Când suma vieţii lui negate depăşeşte pierderea calculată a copiilor săi, a bunicilor, dacă au supravieţuit, a câinelui, a fidelităţii casnice de câine, cunoscut sub numele de Fido, rezidual în el însuşi.”

„Te voi trata ca pe o doamnă, domnişoară Prynne. Sexul e opţional, jur; doar vino şi stai, povesteşte-mi despre munca ta, despre dificultăţi, viaţa ta, planuri, flora locală, impresiile tale despre mine şi rolul religiei organizate în mileniul următor – dacă se leagă ceva între noi, mergem până la capăt; dacă nu, ne vom fi relaxat preţ de o oră, fiind drăguţi unul cu celălalt. Fără fiţe, serios. Simt că avem potenţial, că există ceva între noi şi ar fi păcat să nu-i dăm curs.
Te iubesc pentru că (a) exişti (b) conduci magistral acest refugiu (c) nu te plângi niciodată (d) pari a fi singură (e) citeşti ce scriu.
Mă iubeşti pentru că (a) exist (b) am nevoie de tine.”

(John Updike-O luna de duminici)

Cheia

Mari poeti, de-a lungul vremii, au asemanat femeia
Cu o floare, cu un soare, c-o zeita, cu scînteie, cu o apa, c-o papusa
Eu, cum nu-s poet prea mare, zic ca seamana c-o usa.
Usa catre fericire, usa catre mîngîiere
Usa ce spre taine duce galopînd... luna de miere.
Usa catre înrobire, usa jugului etern
Usa care-ti deschide perspectiva spre infern.
De, dar ca s-ajungi sa intri, e-o problema delicata
Fiindca mai întîi de toate, usa trebuie descuiata.
Si treaba se face bine si devine fericita
Nu cu cheia la-ntimplare, ci cu cheia potrivita,
Cheia ei originala, orice usa-n lumea asta
Dupa nunta si traditie are cheia ei si... basta!
Dar de iei un gen de usa, simpla, dubla sau de tei
Si-ai sa vezi ca merg la dinsa doua sau mai multe chei,
Stai, n-o sparge cu toporul, nu tipa, nu fa scandal,
Ia-ti mai bine portofelul si te du la tribunal.
Ca sa-ti iei o alta usa, liber trebuie sa fii,
Si-asta costa, dupa leafa, de la 3 la 7 mii!
Cînd alegi o usa noua, trebuie s-o faci cu arta,
Sa n-aiba, Doamne fereste, broasca defecta, sparta...
Ca broasca atît e buna pîna n-a scapat la chei,
Ca pe urma n-o mai fereci, nici cu doua nici cu trei.
E asemeni cu ulciorul, care dus prea des la apa
Te trezesti ca-i sare smaltul, ori se sparge, ori se crapa.
Usa este ca gaina, ca abia cînd e batrîna
Mai matura si mai coapta, face supa cea mai buna.

Da, dar care om in viata nu si-a spus în gîndul lui:
"Da-o dracului de supa, vreau un piciorus de pui"?
Usa este ca un loto, zice pustiului un tata.
Nu e nici o diferenta - dai un ban mai tragi odata.
Însa, dragul tatii, afla, nu tine cît vesnicia,
Ca exagerînd cu joaca, ti se strica jucaria.
Am vazut o usa care a trait în viata toata
Ca o sfînta cuvioasa, si-a murit nedescuiata.
A urlat la dînsa cerul, cu o voce ca de crai:
Hei, stafie îngalbenita, poate vrei sa intri-n rai?
Mars la iad, acolo-i locul pentru-o scîndura uscata
Ai trait degeaba-n lume si-ai ramas tot încuiata...
Ce te temi mereu de usa! o sa-mi spuneti cu temei!
habarnam: Bun! Perfect! Aveti dreptate, sa vorbim atunci de chei.
Fiindca principalu-n lume, nu e gîndul, nici ideea
Nu e focul si nici roata, principalul este cheia.
Si exista chei... O groaza, cîti barbati, atîtea chei,
Ca de cind e lumea lume, cheile le tin la ei.
Unele sint lungi si groase, sau subtiri ca un siret
Altele mici, delicate, ce deschid si un fiset.
Principalul nu-i marimea, important - la orice usa -
E sa se lovesca cheia si sa fie... jucausa.
Sa nu se-ndoaie-n broasca si sa tina la-nvîrtit.
Chei de lacate, valize, de casete, frigidere,
De camari, de manastire, pivnite sau sifoniere,
Ar mai fi cheia franceza, cheia la casa de bani,
Cheia de la TURNUL LONDREI sau facuta de tigani,
Dara, ce te faci amice, ca din sute de modele
Tu te chinui toata viata cu o cheie de... sardele!
Merge ea cît merge bine, dar apoi prinde rugina
Si-atunci nici Gerovitalul n-o mai scoate la lumina!
Poti sa-i dai cu glaspapirul, smirghel, pile, ciocolata,
Tot ce-ncerci este zadarnic, ti-a iesit din uz si gata!
Geaba-ncerci, geaba te zbuciumi si degeaba-ti iesi din fire.
Nu te mai vaita la lume, nu e vina nimanui,
Leaga-o cu-n siret sau funda, fa-i un nod si pune-o-n cui!
Sînt atitea chei pe lume, cheia "sol " si cheia " FA ",
Dar asta nu te-ncalzeste daca n-ai tu cheia ta.
Si... zicind cum zic batrînii... la o tinerete noua,
Zici... privindu-ti... amintirea...
"AH, DE-AS FI AVUT EU DOUA! "

Iubire nebuna...

Daca ai stii cat de dor imi e de momentele in care aveam curajul amandoi sa vorbim despre noi!...Te doresc in unele clipe mai aproape, insa imi dau seama ca departarea din ultimul timp, dorita de ambii, e necesara pentru linistea ta sufleteasca...

Deseori as face un lucru nebunesc, ca cel de mai jos...

Vecina

Vecina
de G. Toparceanu

Mă cerţi mereu, dar nu sunt eu de vină,
Ci numai ochii, - ochii tăi, vecină, -
Că ţi-am făcut potecă prin grădină...

Adeseori tu laşi la geamuri storul,
Şi uşa ta e-nchisă cu zăvorul,
Dar tot mai viu s-aprinde-n mine dorul!

Şi tot mai des mă poartă necuratul
Spre zâmbetul din ochii tăi, cu sfatul
Pe care-l ţin ispita şi păcatul.

De dorul tău, de dragul suferinţei,
Când amăgit mi-oi pierde rostul minţii, -
Tu vrei să-mi las şi fraţii, şi părinţii?

Să leg acum ce nu se mai dezleagă,
Să ispăşesc viaţa mea întreagă
Păcatul greu că mi-eşti atât de dragă?

Decât să fug cu tine-n largă lume,
Ori singur eu, să nu-ţi mai ştiu de nume, -
Mai bine-mpacă-mi dragostea cu glume.

Zâmbind să-mi vindeci inima rănită,
Păstrează calda ochilor ispită,
Dar nu mai ţine uşa zăvorâtă!

Că tu ţi-nconjuri viaţa cu zăvoare
Şi clipele de-acum le laşi să zboare,
Când duclea tinereţe-i trecătoare...

De ce nu vrei să laşi în prag veşmântul
De datini grele ce-mi ucid avântul,
Că nu ne-ar şti nici vântul, nici pământul!

Când umbra nopţii cade peste vale,
Tu să m-aştepţi în pragul casei tale,
C-un văl uşor pe umerele goale.

Să vin, când luna nopţilor măiestre,
Frumoasă ca o fată fără zestre, -
Se uită lung şi tainic prin ferestre...

Glezne fragile

Marin Sorescu - Glezne fragile

Unde ramasesem? La glezne fragile.
Da, din cauza lor
Pretinzi ca nu poti schia.
Gleznele fragile ma-nnebunesc,
Imi plac foarte mult.
Ce bine te tin pe picioare,
Dreapta, svelta, cu mers frumos,
Când vii spre mine
Prin zapada, vibrind la fiecare fulg.
Faci atingere cu fulgii.
Transmiti fiori în toata masa de zapada
Din cer. Uita-te, e ca o saltea descusuta cerul.
Cine s-o fi tavalind deasupra?
(Cred ca tot noi).
Tolaniti pe fortele naturii, pe fenomenul natural.
Fenomen natural pe fenomen natural.

Mazariche pe licheni. Iti place cum suna?
"Suna a iarna". Ai vazut sarea izvorind din mine,
Ca o bura de ploaie. La polul nord transpiratia
S-ar fi prefacut în mazariche. "Parca numai acolo!"
Emotia de la polul nord.
Nu, de la polul opus.
Eu sint polul opus nr.34.
(Asa zicea un compozitor).
Autor de opusuri numerotate.
34 îi place lui cel mai mult.
Sintem ca doi pinguini mergând stingaci prin zapada la
Poale de Polul nord. Pe ghetus.
"Ba sintem ditamai iceberguri".
Alunecind unul în bratele celuilalt, incotosmanati
In sentimente calduroase.
"Bine ca ne-a apucat amorul iarna,
Avem incalzire centrala.
La vara, ar fi fost prea cald".
Esti o prezenta luminoasa.
Chiar si în zapada, tot tu dai
Lumina.
Eu sint primul (Si ultimul
Ca nu mai las pe nimeni)
Cel mai mult ma impresioneaza la tine
Calmul ochilor mari si calmul pielii -
Dac pot spune astfel.
"Poti". Azi miinile mele sint foarte aspre.
Dar au si ele calmul lor. Esti ca o marmura
Care-a fost la mare asta-vara.
"Am fost". "Cu cine?". "Cu intreaga cariera".
Si sinii - sint de taiat respiratia cu ei.
Eu sint numai taieturi.

Piesa pentru ea

Esti...

Esti puternic...
Cand, desi suferi, poti sa zambesti.

Esti curajos...
cand iti depasesti frica si ii ajuti si pe altii sa faca la fel.

Esti fericit...
cand vezi o floare si esti recunoscator pentru aceasta binecuvantare.

Esti plin de iubire...
cand propria durere nu te orbeste in fata durerii altora.

Esti intelept...
cand cunosti limitele intelepciunii tale.

Esti sincer...
cand recunosti ca se intampla sa te minti pe tine insuti.

Esti viu...
cand speranta zilei de maine inseamna mai mult pentru tine decat
greseala zilei de ieri.

Esti in crestere...
cand stii cine esti si nu cine vei deveni.

Esti liber...
cand detii controlul asupra ta si nu doresti sa-i controlezi pe
ceilalti.

Esti onorabil...
cand consideri ca e o onoare sa-i onorezi pe ceilalti.

SOARELE CLIPEI DE ACUM

Ana Blandiana - SOARELE CLIPEI DE ACUM

SOARELE CLIPEI DE ACUM

Talentul de a trai, aflat în mod evident în curs de disparitie la popoarele Europei, este una dintre notiunile cel mai greu de definit, pentru ca se delimiteaza de altele prin nuante adesea insesizabile, îmi vine sa spun, asemenea elevilor care nu au învatat lectia, ca talentul de a trai este "atunci când...", dar îmi dau seama ca nici asta nu as fi în stare sa precizez. Locutiuni presupuse apropiate, cum sunt "a trai bine" sau "a sti sa traiesti", se dovedesc, la o analiza mai atenta, straine, pentru ca, în timp ce prima se refera exclusiv la posesia unor lucruri - cât mai multe - materiale, iar cea de a doua contine sugestia putin tulbure a grabei de a profita de tot ce îti iese în cale, talentul de a trai nu este o actiune sau o realizare, ci pur si simplu o stare. El este o înflorire a verbului a fi, în timp ce celelalte doua atârna de verbul a avea, iar aceasta diferenta nu este numai una de apartenenta, ci si una de substanta.

As fi tentata sa sustin - si nu cred ca as gresi întru totul - ca talentul de a trai este un atribut al tineretii si poate chiar al simplitatii; el se descopera mai adesea la vârstele fragede si este mai usor detectabil la popoarele tinere. Dar nu ar fi, oare, o simplificare? Daca apropierea de animalitate ar fi o garantie a acestui dar zeiesc, ar trebui ca animalele sa fie fara exceptie fericitele lui detinatoare. Si totusi, nu numai de la specie la specie, ci si de la individ la individ, exista deosebiri si grade ale detinerii lui. În mod evident câinii, de exemplu, sunt mai putin talentati întru existenta decât pisicile. Si asta nu numai pentru ca atât de cunoscutele lor caracteristici, devotamentul, credinta, sunt calitati mai greu de purtat decât suspect de celebrul egoism al felinelor, ci si pentru ca le lipseste capacitatea (pe care acestea o au) de a se bucura de fiecare secunda, geniul de a sti sa decupeze din sirul nesfârsit al întâmplarilor numai soarele clipei de acum.

Am considerat întotdeauna ca pe o dovada de profunzime ideea egiptenilor de a zeifica pisica, acest animal atât de dotat pentru somn si pentru abstragere, atât de capabil sa aleaga ceea ce este esential de ceea ce nu este esential fericirii. Talentul de a trai mi se pare, mai mult decât o trasatura a animalitatii, o consecinta a subtilitatii pe care pot sa o aiba (sau sa nu o aiba) în egala masura oameni sau animale, fiinte tinere sau batrâne, evoluate sau nu, civilizate sau nu.

Talentul de a trai este, asemenea tuturor talentelor, un dat nativ care poate fi cultivat, care poate fi favorizat sau interzis de conditiile mediului. Si, în masura în care îl înteleg, o anumita liniste atenta a spiritului, spre care au tins toate religiile si toate curentele filosofice, este conditia sine qua non a existentei sale, a acelei stari binecuvântate în care fiecare frunza care cade, fiecare fir de iarba atins de talpa goala a piciorului, fiecare secunda de somn, fiecare picatura de apa pe buza, fiecare nor pe cer, fiecare fruct zdrobit de cerul gurii, fiecare durere chiar, exista rotund si total, sunt prilejuri de viata. O liniste a spiritului pe care viteza vehiculelor, galagia mass-mediei si satietatea consumului o interzic si o ridiculizeaza.

Mi-a placut...

...melodia, sper sa iti placa si tie..."Amintiri dulci de la intalnirile noastre"

Inima nebuna (Cuore matto)

Te caut...

Te caut

Mă doare
Mă doare inima de dor
Şi doare foarte tare
Te caută prin dormitor
Şi plânge-n continuare.


Şi lacrimi curg
Mereu mereu
Făr vreo alinare
Că te-am pierdut sufletu meu
În trista-luncare.


Iar faţa-mi udă de-atâtea lacrimi
Cu ochii mici şi prăpădiţi
Ca frunza toamna se usucă
Şi moare-n anotimp.


Şi-mi curge sângele şivoi
Deatâta aşteptare
Iar inima vioaie a fost
Şi-mi curge-ncontinuare.


Te caut, dar nu te găsesc
În trista-mi odaie
Un vis ascuns şi rătăcit
S-a dus în depărtare.

Daca intr-o zi...

Daca intr-o zi, iti vine sa plangi...suna-ma...
Nu promit ca te voi face sa razi,
Dar pot plange alaturi de tine.

Daca intr-o zi, vrei sa fugi departe-
Nu iti fie teama sa ma suni.
Nu promit ca voi incerca sa te opresc,
Dar pot fugi alaturi de tine.

Daca intr-o zi, nu vrei sa asculti pe nimeni...suna-ma
Iti promit ca voi fi acolo pentru tine,
Si promit ca voi fi foarte tacut.

Dar daca, intr-o zi, ma suni...
Si nu raspunde nimeni...
Vino repede sa ma vezi.
Poate am nevoie de tine...

La ce te gandesti?

Nu stiu...

...de ce imi aduci starile astea?...sunt asa placute intalnirile cu tine, chiar virtuale si rare...dar...imi doresc sa imi zici si tu..."te iubesc si eu, chiar daca mai putin si mai distant!"...asa un pic, stiu ca ai putea...

Karma

...nici nu stii cat ninge, cat esti de frumoasa...



Alergi prin zapada

...in nopti cand ma-mbratisezi, nu stiu oare de ma crezi, plangand, adorm cu tine-n gand...



Adorm cu tine-n gind - Karma

Bob Sinclair

Azi ascult Bob Sinclair...iar ma gandesc la tine...e placut sa iti aud vocea asa de des...

O aventura galanta...

Mi-a placut poezia asta azi...:)

Într-o searã, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventurã,
Nici cu Haike nici cu Surã,
O coniţã delicioasã,
Nici urîtã, nici frumoasã,
Şi-am intrat cu ea în vorbã,
Nici de Cosmos, nici de ciorbã.


Avea ochii ca doi aştri,
Nici cãprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zîmbitoare,
Nici prea micã, nici prea mare,
Sînii, douã rîndunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptã
Nici prostuţã, nici deşteaptã.

Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutînd ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.
Şi-am ajuns la ea acasã,
Nici prea’naltã, nici prea joasã,
Locuinţã minunatã,
Nici murdarã, nici curatã.


Mi-a dat o cafea uşoarã,
Nici prea dulce, nici amarã,
Ş-a început sã se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,
I-am sorbit formele toate,
Nici din faţã, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbã,
Nici prea neagrã, nici prea albã.


Avea talia subţiricã,
Nici prea mare, nici prea micã,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,
Nişte-îmbrãţişãri divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.


Cum o sãrutam prin beznã,
Nici pe nas şi nici pe gleznã,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mãtuşe,
Ci bãrbat-su, Şmil din piaţã,
Nici cu cioc, nici cu mustaţã,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.


Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartã, nu-i nici vie
Simt un fior care mã trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,
Şi cînd mã rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mã din ladã,
Nici în curte, nici în stradã,
Deodatã uşa scapã,
Nici se sparge, nici se crapã,
Şi stã Şmil ca un sihastru,
Vãd nici verde, nici albastru.


- Ce cauţi aici? – Mã întreabã,
Nici în pripã, nici în grabã,
I-am spus, fãrã sã-mi dau seama:
- Nici pe tata, nici pe mama!
Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul…
…Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!


Restul n-are importanţã,
Nici spital, nici ambulanţã,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtã, nici pe spate,
De atunci mi-e viaţa rozã,
Nici în versuri, nici în prozã,
Şi aştept o aventurã,
Ori cu Haike ori cu Surã.
(Ion Pribeagu)

Raspuns la imagine...

Nu incerc sa explic prea mult poza de sambata sau mesajul pe care ea il are. De multe ori, stii ca inima mea iti apartine si ca, deseori, o smulgi din pieptul meu pentru a o purta pe acolo pe unde drumurile iti calauzesc pasii. Asa a plecat si vineri seara si ma gandeam ca nu mi-o vei mai da inapoi, ca o vei pastra in sufletul tau, acolo unde ii e locul si unde i-ar fi bine.
Nu stiu de ce te-a dat peste cap acea imagine. Sau doar imi inchipui ca ai constientizat ca mi-ai furat inima pentru cateva zile si poate chiar vrei sa o pastrezi…Nu este inca faramata in bucati, are doar mici fisuri, tu poti sa o repari si sa ii vindeci ranile…
Orice mesaj pe care il scriu acolo, orice poezie, orice imagine, toate melodiile sunt destinate sufletelului tau. Din ce in ce mai putine iti aduc o tulburare in suflet, e un lucru pe care ti l-ai impus si, cum esti foarte puternica, imi dau seama deseori ca iti scriu…degeaba. Ca nu poti sa intretii flacara din sufletul meu si nu pentru ca ar fi imposibil, ci pentru ca ai luat hotararea sa nu o faci.
Imaginile insa vor continua, mesajele pline de gandurile mele vor continua, acest blog va exista, atata timp cat te voi iubi…cand ma voi opri, va insemna ca am incetat sau…altceva. Nu stiu. Imi e greu sa gandesc acum.
Pe de o parte, ma bucur ca te-am tulburat, imaginea doar ma infatisa pe mine si pe tine, plecand in fiecare zi mai departe de mine. Citesc deseori ce ne scriam acum cateva luni, aproape un an si nu te mai recunosc. De unde transformarea asta? Nu vreau sa imi dau seama.
Pe de alta parte, nu stiu ce cauza are tulburarea. Tu te indepartai cu inima mea, nu sunt semne ca te intorci din nou cu fata spre mine. Iar eu am ramas gol in interior, asteptandu-te inca sa revii si….sa ma iubesti…sau macar sa imi umpli golul ramas.

Zdrobită geme inima-n mine;
În flăcări, chinuri arz ne-ncetat;
Viaţa-mi toată o am în tine,
Dar tu de mine te-ai depărtat.

Eşti tu o fee? Eşti zeitate?
Sau, ca iubirea, vii a-ncălzi
Un suflet rece ce nu mai bate,
În noaptea urii din zi cu zi?

De eşti aproape, pieptu-mi palpită;
De eşti de faţă, eu ma uimesc;
La glasu-ţi mintea îmi e răpită;
Dar mi-eşti străină, şi mă-ngrozesc...

Deştept, în somnu-mi chipu-ţi e-n mine;
Mă uit la lume, şi, ca străin,
Reviu în sine-mi, trăiesc în tine,
Le las pe toate, de tine plin.

Fiinţa-mi toată ţie-ţi urmează,
Căci eu sunt umbră corpului tău;
A ta, ca spirit, mă înviază,
Căci tu eşti suflet corpului meu.

(Zdrobită geme inima-n mine, de Cezar Bolliac)