Asta vreau....asta vreau...

Azi ai fost...

...aproape "cold as ice"

Din nou, ganduri in imagini...

Cea mai pretioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi însine. Călătorie ce o facem în singurătate. (Mircea Eliade)

Iar te-am visat...

...nu stiu exact circumstantele, dar m-am trezit din nou zambitor si cu gandul la tine...

...ganduri care ma fac fericit, ganduri care as vrea sa iti opreasca tacerea...pe care as transforma-o macar in imbratisari pufoase, care sa imi tina de cald peste timp...mi-as dori din nou surasurile tale, pentru mine misterioase, dornic sa le descopar sensul, dornic sa mi le destainui...

...pentru noi doi e prea tarziu...desi sensul vietii nu e pierdut dupa aceasta varsta, nu au mai ramas numai lucruri inutile de trait, de simtit, de visat, de iubit...dintr-o intalnire banala (si cate nu au mai fost de-a lungul vietii) am imaginat in doi ani un inceput de iubire...am putea incerca din nou

...dar tu taci...iar eu te inteleg...iarta-ma ca te visez mereu zambind... ca ti-am invatat privirile pe de rost si ca iti recunosc fiecare iubire din ochi...

Melodie pentru Ea...

Cantec de dor

Cântec de dor
-de Nichita Stanescu-


"Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam. "

Nebunie...

Ziceri...

O persoană este, într-o oarecare măsură, ca un peisaj. Dacă o iubeşti într-adevăr, nu ai nevoie ca ea să fie mereu binedispusă pentru a o iubi şi a o aprecia. (imi place de tine in orice moment, fericita ca suntem prieteni, suparata pe serviciu, tristuta ca nu a ajuns cadoul, enervata pe gandurile mele...mai sunt destule motive pentru care te i...)

Cea mai frumoasă manifestare a iubirii faţă de celălalt este aceea de a-l lăsa aşa cum este. (fara multe comentarii...stiu ca ma placi asa cum sunt...si eu te plac asa cum esti...asa cum devii cand esti cu mine)

Recunoşti iubirea autentică din momentul în care tăcerea celuilalt nu mai este un gol de umplut, dar o complicitate de respectat. (............)

A împărtăşi un surâs deja înseamnă să arăţi iubire.
A împărtăşi o mângâiere, înseamnă a concretiza iubirea. (ma faci mai bun, ma faci sa zambesc in fiecare zi cu tine)

Iertarea este cea mai mare şi mai frumoasă mărturie a iubirii. (multumesc ca m-ai iertat pentru sambata trecuta...mi-ai dovedit cat tii la prietenia noastra)

Gandul si melodia zilei...

Ganduri in imagini...

Felii de timp...

Dimineata, de Viorel Muha

Vine timpul, câteodată, când vreau să mă sparg ca pe o păpuşă de porţelan sau să mă pun, în acelaşi timp, nicovală şi ciocan şi să lovesc cu ciocanul, să mă răstignesc pe cruce, să bat cuie singur, în palme şi în minte. Starea este similară cu aceea, în care aş fi într-un sac mai mic decăt corpul cu sufletul şi mintea. Sacul nu are ieşiri pentru mâini, picioare şi cap. Senzaţia este de sufocare totală. Şi nu de puţine ori, mi se întâmplă aceasta. Şi cred că mulţi au aceaşi senzaţie ca şi mine când tensiunile se acumulează şi incearcă să explodeze şi nu au unde.

Mintea, uneori, aglomerată şi înghesuită de prea multă informaţie negativă, străpunge clipele-timp şi se revarsă din interior spre exterior. Nu de puţine ori, rămân tâmp cu ochii fixaţi într-un loc, într-un punct care nu spune nimic şi stau, stau aşa, fără să gândesc nimic, ca hipnotizat. Dacă cineva mă surprinde cu privirea, fulgerător, cred că gândeşte: “Săracul… este plecat… departe…”

Apoi vin zilele de nebunie. Nu mai sunt bun de nimic. Casa, locul meu de refugiu, se transformă în monştri care mă înghit. Fotoliul mă străpunge cu arcurile care nu au loc pe retina ochilor. Masa a devenit prea strâmtă şi mică, ca să o mai cuprind cu mintea. Farfuria de mȃncare, prea mare, şi mâncarea proastă şi prea puţină. Şi toate devin, încetul cu încetul, obiecte de tortură ce şi-au redus dimensiunile. Nevasta o văd deşelată şi crăcănată. Parcă are păr pe faţă. A devenit dintr-o dată bătrână la 25 de ani. Eu în oglindă mă văd un monstru. Copii parcă sunt prea mici, pitici şi totul este anapoda.

Unii revarsă această acumulare unde se nimereşte, la întâmplare, în capul oricui, dar mai ales asupra celor care sunt mai aproape: familie, prieteni, vecini sau chiar în autobuz sau la o intersecţie în maşina personală. Eu tac şi adun, acumulez. Dimineaţa, în apropierea orei de deşteptare, simt că sunt în tensiune, în stare de semi-somn, acea stare în care nu deschid ochii să văd dacă este lumină, nu vreu să ascult zgomotele obişnuite de dimineaţă şi sper ca ceasul să nu mai sune niciodată. Dar nu este aşa…

În încordarea zilei ce a început, a clipelor între starea de somn şi nesomn, dintr-o dată creierul îmi este înţepat strident, cu clipa sosirii-pornirii deşteptătorului, chiar dacă am avut grijă să pun cea mai suavă melodie care îmi place. De aceea butonul de resetări este cel mai tocit. În multe dimineţi, am ajuns să urăsc melodiile cele mai plăcute mie. Aşa că, de un timp încoace, pun cele mai nesuferite melodii, căci tot năuc şi cu un ciocan în cap mă scol. Cel puţin rămân cu speranţa că o să-mi revin şi nu o să mai urăsc muzica preferată. Mă întorc şi mă sprijin cu picioarele atârnate, moi spre podea, sprijinind-o cu cele mai ciudate poziţii. Cu capul in jos cu ochii încă închişi parcă îmi vine să dau dracului tot, să mai trag un pui de somn. Dar un ciocănel mic, deja începe să mă lovească.

Bâjbâi în semiîntunericul holului… auuu… mama mă-sii, mi-am lovit degetul mare la tocul uşii. Durerea m-a străfulgerat până la ciocănelul acela şi împreună mi-au dublat încordarea. Sar într-un picior până la uşa băii şi şontâc, fac doi paşi până în faţa oglinzii. Văd o mutră răvăşită, părul năclăit de parcă nu făcusem baie aseară, barba crescută şi o faţă boţită. E drept că aseară am băut două pahare de votcă. Votcă bună, nu porcărie cu etichetă lucioasă, aşa-zisă de import şi făcută într-o magazie sau fostă hală industrială dezafectată, cu mijloace de mâna a zecea. Nu de aceea mă chinui în fiecare dimineaţă? (...)

Ajung la benzinărie. Înăuntru, o frumuseţe de fată. Îmi zâmbeşte de parcă mă cunoaşte de când lumea. Şi încă fericită. Cred că are vreo 19 ani. Ce înseamnă să nu ai multe ciocane date în cap. Mai simţi că trăieşti şi mai ai chef să şi zâmbeşti. M-am luminat şi eu niţel. Am spus o mică glumă. Ea a zȃmbit languros, dar eu trebuia să ajung la muncă. Ce bine ar fi dacă ne-am zămbi unii la alţii aşa… Deodată, simt o cădere în mine. Nimic nu ne-ar costa. Decât un zâmbet! Un dar!

Cu chiu, cu vai, ajung la serviciu. Mă uit la ceas. Am întârziat zece minute. Încă nu a trecut sfertul de oră. Pe scări mă întâlnesc cu şeful. Mă mir că a venit la ora asta. Timid mă dau la o parte.- Bună dimineaţa!- Măi, nu te mai strecura pe lîngă ziduri. Dacă mai întârzii o dată… afară cu tine! M-am săturat. Ai penallizare 20 la sută din leafă. Şi începe să cauţi în altă parte! Să nu zici că sunt băiat rău şi nu te-am avertizat!

Şi aşa începe o zi de muncă din viaţa mea nenorocită şi poate a altor sute de mii.

Frank Duval...

It was love...


Touch my soul...


Angel of mine...

Poate tu...

...trecand peste clipele mele de ratacire, am (re)castigat o prietenie adevarata...

Traducerea de ieri...

...Nu te implor sa ma iubesti...
...Nici nu te rog...
...Dar cred ca nu e ceva rau...
...ca sa pastrez aceasta speranta in suflet...
...Daca visez sa te tin vreodata de mana...
...ma va rani pe mine-nu pe tine...
...Voi incerca sa nu dezvalui stralucirea din ochii mei...
...atunci cand te voi intalni...
...Si promit...
...ca nu voi zambi intr-un alt mod...
...cand iti voi zice 'Buna!"...
...dar, te rog,...
...nu imi cere...
...sa nu TE MAI IUBESC...

Într-o vreme, nu întelegeam ce se petrece pe această lume. Prin fata ochilor, imaginile ei se derulau într-un ritm nervos si haotic, antrenându-mă într-un iures de evenimente si stări. În acest vârtej as fi putut trăi toată viata. Fără să-mi fi dat seama, aveam să rătăcesc în căutarea unui fir care să mă ducă afară din labirint, la lumină. As fi încercat pe chip toate măstile din garderoba umană si as fi experimentat toate rolurile, de la printesă la cersetoare, de la copil maturizat înainte de vreme până la bătrână ingenuă. Mi-as fi irosit energia, crezând că fac tot ce trebuie ca să nu gresesc prea mult, că sar în sus sau mă arunc în prăpastie doar atât cât să nu ating nicio limită. As fi făcut toate astea si multe altele, întrucât as fi avut de unde alege. Dar mereu am simtit că mai e loc de încă o picătură în paharul trăirilor. Durerea nu era niciodată atât de puternică încât să mă doboare de tot, nici bucuria atât de intensă încât să mă facă să uit de mine, de lume.

Revelatia a venit într-un moment ce nu poate fi marcat pe axa timpului, fiindcă în acea clipă timpul s-a dezghiocat, ca o coajă spartă, slobozind sufletul într-o nouă viată, cea interioară, unde timpul nu e nimic altceva decât o stare de plutire în zbor. Cred că există un moment în evolutia fiecărui suflet când se deschide, precum o floare, spre lumină, spre albastrul infinit al cerului. Micile probleme devin încercări, marile probleme sunt etalonul începutului schimbării, iar fericirea este o stare profund umană, însă cu tangente în lumi superioare. Si toate acestea sunt favorizate de însăsi mâna destinului, ea urzindu-ne cărările ce ne duc în fata temerilor noastre, în fata lucrurilor pe care le avem de facut în această lume. Însă întotdeauna avem la îndemână alegerile, pe care le facem cu propriul discernământ, cu propria fortă sufletească, si care ne vor duce atât de aproape de lumină pe cât de pregatită este fiinta fiecăruia să o primească.

(Ludmila Ursu, din Raspandacul)

Dor...

Dor, de Nicolae Labis

Pentru ce-am plecat,
Unde mă îndrept?
S-au întunecat
Sensurile-n piept,
Dar o flacără
Mă cheamă acolo
Sub straturi de nea
Şi vreau să treacă
Liniştea mea.

Pentru prietenia noastra...

...doua melodii care mi-au mers la suflet azi...iti plac?

imi e...

...dor de tine de tine de tine de tine.......

eu te iubesc si urasc faptul ca nu ma iubesti si tu

gresesc, stiu...nu pleca

Alta poezie trista...

Marin Sorescu - Arcada

azi am vazut un ochi
care ma iubea.
vedeam bine ca m-ar fi primit
sub spranceana lui.

dar a venit un nor
si ochiul s-a-nchis
ori s-a speriat
si-a fugit in chipul tau
langa celalalt ochi,
langa fruntea si langa gura
care nu ma iubesc.

Poezie trista

Am legat … (Marin Sorescu)

Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Şi le-am spus să mă găsească.

Şi copacii m-au găsit imediat
Cu un hohot de frunze.

Am legat păsările la ochi
Cu-o basma de nori
Şi le-am spus să mă găsească.

Şi păsările m-au găsit
Cu un cântec.

Am legat tristeţea la ochi
Cu un zâmbet,
Şi tristeţea m-a găsit a doua zi
Într-o iubire.

Am legat soarele la ochi,
Cu nopţile mele
Şi i-am spus să mă găsească.

Eşti acolo, a zis soarele,
După timpul acela,
Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Şi toate sentimentele
Pe care am încercat să le leg
La ochi.