Foc pe coapsa

de Adrian Paunescu

Atunci când cade noaptea pe noi ca o pedeapsă
Şi zodiile noastre se răsucesc brutal
Fac foc din vreascuri ude pe frageda ta coapsă
Şi îl arunc în lume pe şeaua unui cal.

Mi-e dor de mine însumi, cel neatins de vicii,
Înscris într-o nervură din frunza unui prun
Nu veni şi nu vidi dar niciodată vici
Şi-n care alta limbă să-ţi spun ce vreau să-ţi spun

Sunt flori pe crucea nopţii şi noi zdrobiţi sub cruce
Şi stelele ca nasturi pe-o tragică manta,
Eu nu ştiu noaptea asta ce forţe îmi aduce
Dar dacă sunt cu tine nu cred că voi cădea.

Un foc din lemne ude îţi întremez pe coapsă
Şi îl arunc în lume pe şeaua unui cal
Acum când noaptea cade pe noi ca o pedeapsă
Şi zodiile noastre se întâlnesc brutal.