Ingerasul meu,
De ce iti trebuie atat de mult timp ca sa descoperi ca te-am transformat? Ratiunea cu care ai incercat sa judeci totul este o ratiune falsa. Nu ai dreptul sa privesti totul rece, calm, mandra si impasibila. Imi datorezi mai mult decat atat. Doar eu am fost cel care s-a luptat cu fantomele palizi si hraparete de langa sufletul tau. Tu nu ai avut curajul sa deschizi usa si sa observi ca pentru frumusetea si tineretea ta a existat o lupta grea.
Nu-ti dai seama ca "a te transforma" este egal cu "a iubi"? De ce nu poti observa asta si la tine? Esti mult prea ascunsa in lumea ta: te ascunzi dupa ratiuni desarte si dupa calcule existentiale. Eu am luptat din greu pentru a ma tranforma si a te transforma. Crezi oare ca metamorfoza ta este prea puternica, prea stralucitoare pentru tine si e doar temporara?
Acum sunt orbit de placere: de placerea de a exista pe o alta coordonata a vietii.
Mai tarziu, o sa ii descoperi si tu adevaratul sens. Mai tarziu, umbra toamnei iubirii noastre te va cuprinde incet-incet. Eu sunt trist pentru mine, pentru tine si pentru toamna.
Dar tristetea mea zboara! Am inceput sa inteleg: totul zboara, dar totul se transforma. Avem puterea de a ne schimba asa cum o avem pe aceea de a zbura?
Dar cand te inalti pe aripa unei adieri de vant, nu mai gandesti. Pur si simplu te complaci in ipostaza in care te afli. Si este un sentiment divin, sper sa il simti.
Deplin transformat, depinde acum de tine ce se va intampla. Ghidata de ratiunile tale, vei face ceea ce vei vrea, vei face doar ceea ce te va ajuta. Realizezi ca doar o transformare nu e de ajuns? E ca si cum ai numara doar stelele ce-alcatuiesc Carul Mare fara sa privesti macar si celelalte stele.
Iti doresc o dupa-amiaza cat mai senina, un cer plin de soare. Si daca totusi, va fi furtuna, agata-te de cineva, de o speranta sau de un nor sau poate chiar...de mine...
