Daca intr-o zi, iti vine sa plangi...suna-ma...
Nu promit ca te voi face sa razi,
Dar pot plange alaturi de tine.
Daca intr-o zi, vrei sa fugi departe-
Nu iti fie teama sa ma suni.
Nu promit ca voi incerca sa te opresc,
Dar pot fugi alaturi de tine.
Daca intr-o zi, nu vrei sa asculti pe nimeni...suna-ma
Iti promit ca voi fi acolo pentru tine,
Si promit ca voi fi foarte tacut.
Dar daca, intr-o zi, ma suni...
Si nu raspunde nimeni...
Vino repede sa ma vezi.
Poate am nevoie de tine...
luni, 23 februarie 2009
duminică, 22 februarie 2009
sâmbătă, 21 februarie 2009
Nu stiu...
...de ce imi aduci starile astea?...sunt asa placute intalnirile cu tine, chiar virtuale si rare...dar...imi doresc sa imi zici si tu..."te iubesc si eu, chiar daca mai putin si mai distant!"...asa un pic, stiu ca ai putea...
Karma
...nici nu stii cat ninge, cat esti de frumoasa...
Alergi prin zapada
...in nopti cand ma-mbratisezi, nu stiu oare de ma crezi, plangand, adorm cu tine-n gand...
Adorm cu tine-n gind - Karma
Alergi prin zapada
...in nopti cand ma-mbratisezi, nu stiu oare de ma crezi, plangand, adorm cu tine-n gand...
Adorm cu tine-n gind - Karma
vineri, 20 februarie 2009
Bob Sinclair
Azi ascult Bob Sinclair...iar ma gandesc la tine...e placut sa iti aud vocea asa de des...
miercuri, 18 februarie 2009
O aventura galanta...
Mi-a placut poezia asta azi...:)
Într-o searã, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventurã,
Nici cu Haike nici cu Surã,
O coniţã delicioasã,
Nici urîtã, nici frumoasã,
Şi-am intrat cu ea în vorbã,
Nici de Cosmos, nici de ciorbã.
Avea ochii ca doi aştri,
Nici cãprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zîmbitoare,
Nici prea micã, nici prea mare,
Sînii, douã rîndunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptã
Nici prostuţã, nici deşteaptã.
Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutînd ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.
Şi-am ajuns la ea acasã,
Nici prea’naltã, nici prea joasã,
Locuinţã minunatã,
Nici murdarã, nici curatã.
Mi-a dat o cafea uşoarã,
Nici prea dulce, nici amarã,
Ş-a început sã se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,
I-am sorbit formele toate,
Nici din faţã, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbã,
Nici prea neagrã, nici prea albã.
Avea talia subţiricã,
Nici prea mare, nici prea micã,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,
Nişte-îmbrãţişãri divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.
Cum o sãrutam prin beznã,
Nici pe nas şi nici pe gleznã,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mãtuşe,
Ci bãrbat-su, Şmil din piaţã,
Nici cu cioc, nici cu mustaţã,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.
Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartã, nu-i nici vie
Simt un fior care mã trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,
Şi cînd mã rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mã din ladã,
Nici în curte, nici în stradã,
Deodatã uşa scapã,
Nici se sparge, nici se crapã,
Şi stã Şmil ca un sihastru,
Vãd nici verde, nici albastru.
- Ce cauţi aici? – Mã întreabã,
Nici în pripã, nici în grabã,
I-am spus, fãrã sã-mi dau seama:
- Nici pe tata, nici pe mama!
Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul…
…Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!
Restul n-are importanţã,
Nici spital, nici ambulanţã,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtã, nici pe spate,
De atunci mi-e viaţa rozã,
Nici în versuri, nici în prozã,
Şi aştept o aventurã,
Ori cu Haike ori cu Surã.
(Ion Pribeagu)
Într-o searã, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventurã,
Nici cu Haike nici cu Surã,
O coniţã delicioasã,
Nici urîtã, nici frumoasã,
Şi-am intrat cu ea în vorbã,
Nici de Cosmos, nici de ciorbã.
Avea ochii ca doi aştri,
Nici cãprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zîmbitoare,
Nici prea micã, nici prea mare,
Sînii, douã rîndunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptã
Nici prostuţã, nici deşteaptã.
Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutînd ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.
Şi-am ajuns la ea acasã,
Nici prea’naltã, nici prea joasã,
Locuinţã minunatã,
Nici murdarã, nici curatã.
Mi-a dat o cafea uşoarã,
Nici prea dulce, nici amarã,
Ş-a început sã se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,
I-am sorbit formele toate,
Nici din faţã, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbã,
Nici prea neagrã, nici prea albã.
Avea talia subţiricã,
Nici prea mare, nici prea micã,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,
Nişte-îmbrãţişãri divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.
Cum o sãrutam prin beznã,
Nici pe nas şi nici pe gleznã,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mãtuşe,
Ci bãrbat-su, Şmil din piaţã,
Nici cu cioc, nici cu mustaţã,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.
Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartã, nu-i nici vie
Simt un fior care mã trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,
Şi cînd mã rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mã din ladã,
Nici în curte, nici în stradã,
Deodatã uşa scapã,
Nici se sparge, nici se crapã,
Şi stã Şmil ca un sihastru,
Vãd nici verde, nici albastru.
- Ce cauţi aici? – Mã întreabã,
Nici în pripã, nici în grabã,
I-am spus, fãrã sã-mi dau seama:
- Nici pe tata, nici pe mama!
Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul…
…Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!
Restul n-are importanţã,
Nici spital, nici ambulanţã,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtã, nici pe spate,
De atunci mi-e viaţa rozã,
Nici în versuri, nici în prozã,
Şi aştept o aventurã,
Ori cu Haike ori cu Surã.
(Ion Pribeagu)
marți, 17 februarie 2009
Raspuns la imagine...
Nu incerc sa explic prea mult poza de sambata sau mesajul pe care ea il are. De multe ori, stii ca inima mea iti apartine si ca, deseori, o smulgi din pieptul meu pentru a o purta pe acolo pe unde drumurile iti calauzesc pasii. Asa a plecat si vineri seara si ma gandeam ca nu mi-o vei mai da inapoi, ca o vei pastra in sufletul tau, acolo unde ii e locul si unde i-ar fi bine.
Nu stiu de ce te-a dat peste cap acea imagine. Sau doar imi inchipui ca ai constientizat ca mi-ai furat inima pentru cateva zile si poate chiar vrei sa o pastrezi…Nu este inca faramata in bucati, are doar mici fisuri, tu poti sa o repari si sa ii vindeci ranile…
Orice mesaj pe care il scriu acolo, orice poezie, orice imagine, toate melodiile sunt destinate sufletelului tau. Din ce in ce mai putine iti aduc o tulburare in suflet, e un lucru pe care ti l-ai impus si, cum esti foarte puternica, imi dau seama deseori ca iti scriu…degeaba. Ca nu poti sa intretii flacara din sufletul meu si nu pentru ca ar fi imposibil, ci pentru ca ai luat hotararea sa nu o faci.
Imaginile insa vor continua, mesajele pline de gandurile mele vor continua, acest blog va exista, atata timp cat te voi iubi…cand ma voi opri, va insemna ca am incetat sau…altceva. Nu stiu. Imi e greu sa gandesc acum.
Pe de o parte, ma bucur ca te-am tulburat, imaginea doar ma infatisa pe mine si pe tine, plecand in fiecare zi mai departe de mine. Citesc deseori ce ne scriam acum cateva luni, aproape un an si nu te mai recunosc. De unde transformarea asta? Nu vreau sa imi dau seama.
Pe de alta parte, nu stiu ce cauza are tulburarea. Tu te indepartai cu inima mea, nu sunt semne ca te intorci din nou cu fata spre mine. Iar eu am ramas gol in interior, asteptandu-te inca sa revii si….sa ma iubesti…sau macar sa imi umpli golul ramas.
Nu stiu de ce te-a dat peste cap acea imagine. Sau doar imi inchipui ca ai constientizat ca mi-ai furat inima pentru cateva zile si poate chiar vrei sa o pastrezi…Nu este inca faramata in bucati, are doar mici fisuri, tu poti sa o repari si sa ii vindeci ranile…
Orice mesaj pe care il scriu acolo, orice poezie, orice imagine, toate melodiile sunt destinate sufletelului tau. Din ce in ce mai putine iti aduc o tulburare in suflet, e un lucru pe care ti l-ai impus si, cum esti foarte puternica, imi dau seama deseori ca iti scriu…degeaba. Ca nu poti sa intretii flacara din sufletul meu si nu pentru ca ar fi imposibil, ci pentru ca ai luat hotararea sa nu o faci.
Imaginile insa vor continua, mesajele pline de gandurile mele vor continua, acest blog va exista, atata timp cat te voi iubi…cand ma voi opri, va insemna ca am incetat sau…altceva. Nu stiu. Imi e greu sa gandesc acum.
Pe de o parte, ma bucur ca te-am tulburat, imaginea doar ma infatisa pe mine si pe tine, plecand in fiecare zi mai departe de mine. Citesc deseori ce ne scriam acum cateva luni, aproape un an si nu te mai recunosc. De unde transformarea asta? Nu vreau sa imi dau seama.
Pe de alta parte, nu stiu ce cauza are tulburarea. Tu te indepartai cu inima mea, nu sunt semne ca te intorci din nou cu fata spre mine. Iar eu am ramas gol in interior, asteptandu-te inca sa revii si….sa ma iubesti…sau macar sa imi umpli golul ramas.
Zdrobită geme inima-n mine;
În flăcări, chinuri arz ne-ncetat;
Viaţa-mi toată o am în tine,
Dar tu de mine te-ai depărtat.
Eşti tu o fee? Eşti zeitate?
Sau, ca iubirea, vii a-ncălzi
Un suflet rece ce nu mai bate,
În noaptea urii din zi cu zi?
De eşti aproape, pieptu-mi palpită;
De eşti de faţă, eu ma uimesc;
La glasu-ţi mintea îmi e răpită;
Dar mi-eşti străină, şi mă-ngrozesc...
Deştept, în somnu-mi chipu-ţi e-n mine;
Mă uit la lume, şi, ca străin,
Reviu în sine-mi, trăiesc în tine,
Le las pe toate, de tine plin.
Fiinţa-mi toată ţie-ţi urmează,
Căci eu sunt umbră corpului tău;
A ta, ca spirit, mă înviază,
Căci tu eşti suflet corpului meu.
În flăcări, chinuri arz ne-ncetat;
Viaţa-mi toată o am în tine,
Dar tu de mine te-ai depărtat.
Eşti tu o fee? Eşti zeitate?
Sau, ca iubirea, vii a-ncălzi
Un suflet rece ce nu mai bate,
În noaptea urii din zi cu zi?
De eşti aproape, pieptu-mi palpită;
De eşti de faţă, eu ma uimesc;
La glasu-ţi mintea îmi e răpită;
Dar mi-eşti străină, şi mă-ngrozesc...
Deştept, în somnu-mi chipu-ţi e-n mine;
Mă uit la lume, şi, ca străin,
Reviu în sine-mi, trăiesc în tine,
Le las pe toate, de tine plin.
Fiinţa-mi toată ţie-ţi urmează,
Căci eu sunt umbră corpului tău;
A ta, ca spirit, mă înviază,
Căci tu eşti suflet corpului meu.
(Zdrobită geme inima-n mine, de Cezar Bolliac)
duminică, 15 februarie 2009
Frumusetea ta...
Tot auzind vesti triste in aceste zile despre solistul de la Iris, mi-am permis ca azi sa fac o retrospectiva Iris de la inceputuri...iar urmatoarea melodie din 1987, mi-a adus aminte de tine...si cum nu se gaseste pe net, e prea veche si necunoscuta, am pus-o eu pe Trilulilu si ti-o dedic..
Iris-Frumusetea ta
Iris-Frumusetea ta
sâmbătă, 14 februarie 2009
Ganduri de sambata...
"Pe un umar sta ingerul melancoliei, pe celalalt ingerul deznadejdii, conversatia lor este viata mea" (Rozanov)
vineri, 13 februarie 2009
joi, 12 februarie 2009
Imagini virtuale...
Te vad cateodata in diferite ipostaze...iar aceste imagini m-au facut sa mi te amintesc...Mi-e tare dor de momentele cand ma iubeai si iti pasa de dragostea noastra...
luni, 9 februarie 2009
duminică, 8 februarie 2009
Dor de tine...
...asa se numeste de ceva timp blogul acesta, desi a avut si nume mai frumoase, Ingerasul meu blond...
...am cateva zile in care tot ma gandesc la tine si la noi...mi-ar placea sa vorbim despre asta, dar o facem tot mai rar, desi e ca o flacara care ne mistuie...sau iar vorbesc pentru amandoi si doar eu simt asta?
...ieri noapte te-am visat iar foarte dulce, ramas probabil sub impresia discutiilor de vineri seara...te-am visat cu parul mai scurt, desi mereu ma gandesc cand ma trezesc la faptul ca va veni vremea, din cauza departarii noastre si departarii tale de mine, cand nu o sa imi mai amintesc trasaturile, cand imi voi impune sa nu mai iti privesc pozele, si vei deveni pentru mine doar un chip fara fata, un chip blond al unei prietene din alta viata, care a venit in viata mea sa o iubesc fara sa gandeasca inainte daca imi poate oferi si ea iubirea ei...
...nu stiu unde ne aflam, parea ca suntem in orasul tau, pe niste strazi unde eu venisem intr-o delegatie si pe unde tu, cunoscandu-le, ma conduceai spre casa unde stateam...o casa pe care o vad si acum, mare, impozanta, in stilul caselor cu tavan inalt construite la inceputul secolului trecut...cu niste usi imense, pe care, deschizandu-le, m-ai condus fara timiditate si cu mult curaj...
...in drum spre casa asta, am mers tacuti, pe o strada pietonala, dar privirea mea era doar spre tine si ma gandeam mult..."sa indraznesc iar ca la B.? sa o fi intrebat inainte de aceasta intalnire pana unde vom putea merge de data aceasta? nu vreau sa sper, nu vreau sa incerc, o iubesc prea mult...oare cand va recunoaste relatia noastra asa cum este ea cu adevarat...nu suntem doar prieteni, nu suntem nici iubiti, dar transcedem aceste lucruri si ne iubim cu adevarat...din pacate, e un lucru pe care mi l-a marturisit prea rar si pe care acum il ascunde undeva in suflet si nu il spune nimanui, nici mie, nici prietenilor ei, dar, cel mai grav, nici macar ei...asa ca nu indraznesc nimic..."
...mi-ai ghicit gandurile...imi zambeai frumos, asa cum ai facut-o la B. cand stateam la acea masa, mancam, povesteam, ne priveam...si, deodata, ne-am oprit...si...ne-am sarutat un pic, incet, temandu-ne amandoi sa nu gresim...sa nu impunem mai mult, sa nu stricam momentele ce aveau sa fie...sa nu ne vada cineva din orasul tau...sa nu incercam mai mult, pentru ca urma sa ramanem singuri intr-o casa pustie...
...nu stiu de ce mie, in vis, mi-a parut rau pentru acel sarut...simteam ca nu era momentul sa ne sarutam, desi fugar, pe strada, nu vroiam sa iti complic existenta si speram sa existe aceasta dorinta undeva la adapost de "picaturile" de care vorbim zilnic...
...ajunsi in casa, nu ne-a mai fost frica de nimeni si nimic...si, din nou, s-a petrecut un lucru pe care l-am admirat mereu la relatia noastra si la gandurile pe care mi le formez mereu pentru tine...si anume ca e o relatie atat de pura si frumoasa, o iubirea atat de profunda, incat niciodata nu m-am gandit la mai mult decat sentimente...de aceea, poate, nici in visul asta nu am facut dragoste sau nu am trecut peste vreun prag...
...cum a fost insa...frica de strada trecand, ne-am jucat...ne-am facut mancare, am asezat o masa cu doua lumanari, am luat cina impreuna ca doi indragostiti de viata si de dragoste...ne-am tinut de mana, am dansat imbratisati si...am stat mult de vorba...ca de obicei insa, nu am atins nici o clipa subiectul relatiei noastre...era ceva mai presus de cuvinte, nu isi aveau rostul...
...visul s-a terminat...dansam, te-am privit o clipa, ti-am atins buzele si te-am intrebat: "ai fost vreodata cu adevarat indragostita?"...si am deschis ochii...
...imi venea sa plang de nervi...parea totul atat de real, incat am si crezut ca, de aceasta data, chiar suntem impreuna si va deveni o amintire, nu un vis pierdut...am plecat la curs cu gandul la tine, la speranta ca vei fi undeva aproape zilele astea si ca nu te voi pierde, ca nu ma voi mai trezi din visele tale, ca.........
Stii cum se zice: distanta, pentru dragoste, este ca vantul pentru foc...daca dragostea e mare, o inteteste...daca nu, o stinge...te simt atat de departe in unele clipe, incat imi e teama sa nu stingi dragostea care ne leaga...
...in altele, imi doresc sa iti cer lucruri imposibile...cum ar fi sa nu ma pierzi...marturiseste cuiva...surorii tale dragi...tie...nu mai fii atat de rationala...pentru ca toata departarea este auto-impusa....imposibile lucruri, spuneam...
...am scris mult, iarta-ma, ma framant...
Vise placute, draga mea!!!
vineri, 6 februarie 2009
Poezie
"femeia nascuta
din boabe de roua
mai creste când ninge
mai creste când ploua
când lung te priveste
cu multa sfiala -
ea poarta în ochii-i
discreti - umezeala
când trece pe poduri -
în valuri îi scapa
privirea - si apoi
se-arunca în apa...
ramâi fara ea -
prietenu-mi spuse -
femeia pe râuri
se duse... se duse...
o vezi? ai pierdut-o
îmi spuse si râul...
plouat este cerul
plouat este grâul
încuieti în casa
când ninge... când ploua...
femeia nascuta
din boabe de roua "
din boabe de roua
mai creste când ninge
mai creste când ploua
când lung te priveste
cu multa sfiala -
ea poarta în ochii-i
discreti - umezeala
când trece pe poduri -
în valuri îi scapa
privirea - si apoi
se-arunca în apa...
ramâi fara ea -
prietenu-mi spuse -
femeia pe râuri
se duse... se duse...
o vezi? ai pierdut-o
îmi spuse si râul...
plouat este cerul
plouat este grâul
încuieti în casa
când ninge... când ploua...
femeia nascuta
din boabe de roua "
joi, 5 februarie 2009
Mi-e dor de tine...Cismigiu
Zilele astea ma gandesc prea des la tine, te vad in orice, imi e greu sa nu stiu ce faci, ce gandesti, cum te simti, unde esti...
Citind o carte, am regasit randuri despre Cismigiul pe care l-am strabatut amandoi, tinandu-ne de mana...cand eram asa de apropiati si te simteam in fiecare clipa...oare vom mai fi vreodata asa? sau si mai aproape, cum te simt in ultimul timp?
"De fiecare dată când trec pe-aici am acelaşi sentiment. Poate mulţumită straturilor elegante de flori, aleilor şerpuitoare, forfotei de copii zglobii. Sau poate datorită tinerilor îndrăgostiţi care se plimbă cu barca pe lac, bătrânelor doamne scheletice care sporovăie pe băncile de lemn bătute de vreme sau bărbaţilor mohorâţi, strânşi în jurul meselor de piatră la o partidă de şah. Orice-ar fi, de fiecare dată când trec prin Cişmigiu, în centrul unui Bucureşti aglomerat, în plin avânt, mă simt de parcă m-aş plimba prin tabloul unui impresionist francez. (…)
Sub un copac bătrân de lângă Zona de conifere, o pereche de îndrăgostiţi se sărută de zor. Fată stă pe genunchii bărbatului. Ea are douăzeci şi ceva de ani, şolduri înguste şi un tricou scurt care-i dezgoleşte noada şi chiloţeii tanga roşii. El – cam bucălat, trecut de patruzeci – are părul vraişte şi pantofi maro scâlciaţi, şi îşi arată ostentativ indiferenţa sub privirile nedumerite ale trecătorilor. (…)
Parcul ăsta e un petic de istorie. Se pare că numele de cişmegiu vine din turceşte şi desemnează persoana care răspunde de construirea sau de întreţinerea unei cişmele obşteşti. Si, lăsându-i pe impresioniştii francezi la o parte, Maxy, un pictor al avangardei româneşti din România, a pictat Şomeri pe o bancă în Cişmigiu. Tabloul e ciudat, cu o perspectivă hazardată, un amestec de lumină şi umbră, de mişcare şi inactivitate, de bârfă şi de somnolenţă. Se află în Galeria Naţională din Cluj.
Mai e şi Caragiale, scriitorul român care a folosit Cişmigiul drept decor pentru schiţele lui cu « Mitică », arhetipul lichelei de Bucureşti – viclean şi cam tâmpit, dar cu un talent formidabil pentru poante suprarealiste. Când un funcţionar îşi pierde slujba, Mitică spune că a fost promovat – să dea muştele afară din Cişmigiu. S-ar fi înţeles de minune cu Beckett, sunt sigur. (…)
Ieşind din parc ca să reintru în lumea reală de străzi ticsite de oameni care se îmbrâncesc şi de maşini care claxonează, îmi dau seama de două lucruri. Mai întâi, Cişmigiul nu e chiar un Monet. Prea este îngrijit, e prea precis pentru el. Nu, parcul aduce mai degrabă cu Le Grande Jatte, insula lui Seurat.Şi-apoi îmi dau seama că, la fel ca în tablou, şi Cişmigiul e o insulă – cel puţin pentru mine. E unul dintre cele mai grozave lucruri din Bucureşti şi a scăpat, din fericire, ca prin minune de furia atotdistrugătoare a lui Ceauşescu. E un refugiu liniştit şi sigur, un lăcaş de meditaţie, un lac cu bărci, un loc de plimbare cu prietenii. Aici poţi să-ţi faci planuri, să te împaci cu cineva, aici poţi să te săruţi cu cine nu se cade. "
Sub un copac bătrân de lângă Zona de conifere, o pereche de îndrăgostiţi se sărută de zor. Fată stă pe genunchii bărbatului. Ea are douăzeci şi ceva de ani, şolduri înguste şi un tricou scurt care-i dezgoleşte noada şi chiloţeii tanga roşii. El – cam bucălat, trecut de patruzeci – are părul vraişte şi pantofi maro scâlciaţi, şi îşi arată ostentativ indiferenţa sub privirile nedumerite ale trecătorilor. (…)
Parcul ăsta e un petic de istorie. Se pare că numele de cişmegiu vine din turceşte şi desemnează persoana care răspunde de construirea sau de întreţinerea unei cişmele obşteşti. Si, lăsându-i pe impresioniştii francezi la o parte, Maxy, un pictor al avangardei româneşti din România, a pictat Şomeri pe o bancă în Cişmigiu. Tabloul e ciudat, cu o perspectivă hazardată, un amestec de lumină şi umbră, de mişcare şi inactivitate, de bârfă şi de somnolenţă. Se află în Galeria Naţională din Cluj.
Mai e şi Caragiale, scriitorul român care a folosit Cişmigiul drept decor pentru schiţele lui cu « Mitică », arhetipul lichelei de Bucureşti – viclean şi cam tâmpit, dar cu un talent formidabil pentru poante suprarealiste. Când un funcţionar îşi pierde slujba, Mitică spune că a fost promovat – să dea muştele afară din Cişmigiu. S-ar fi înţeles de minune cu Beckett, sunt sigur. (…)
Ieşind din parc ca să reintru în lumea reală de străzi ticsite de oameni care se îmbrâncesc şi de maşini care claxonează, îmi dau seama de două lucruri. Mai întâi, Cişmigiul nu e chiar un Monet. Prea este îngrijit, e prea precis pentru el. Nu, parcul aduce mai degrabă cu Le Grande Jatte, insula lui Seurat.Şi-apoi îmi dau seama că, la fel ca în tablou, şi Cişmigiul e o insulă – cel puţin pentru mine. E unul dintre cele mai grozave lucruri din Bucureşti şi a scăpat, din fericire, ca prin minune de furia atotdistrugătoare a lui Ceauşescu. E un refugiu liniştit şi sigur, un lăcaş de meditaţie, un lac cu bărci, un loc de plimbare cu prietenii. Aici poţi să-ţi faci planuri, să te împaci cu cineva, aici poţi să te săruţi cu cine nu se cade. "
marți, 3 februarie 2009
luni, 2 februarie 2009
Ganduri de februarie...
Nu stiu cum sa mai scriu, cum sa mai formulez ceea ce gandesc...pentru ca esti in mintea mea…
Mi-e frica sa adorm acum pentru ca nu mai vreau sa te visez...Mi-e frica sa ma trezesc din nou din vis si tu sa nu fii langa mine… Cuvintele nu-si mai au rostul…dar oare si-au avut vreodata rostul, au insemnat ceva pentru tine?
As vrea sa nu mai sufar… sa ma transform in zapada… poate te-as gasi undeva in lumea asta crunta si rea…urasc distanta ce ne desparte astazi… maine o voi iubi pentru ca m-am obisnuit cu prezenta ta doar in inima mea.
De ce plang acum cand in urma cu cateva minute radeam? Nici eu nu ma mai inteleg acum.. te iubesc si acum te urasc...E vina ta si in acelasi timp a mea.. ca m-am indragostit de un suflet ce nu are iubire pentru mine...iar vina ta ca nu iti pasa de iubirea pe care ti-o daruiesc, nu o observi, desi, poate, e mai bine asa…
Macar de as sti ce vreau, macar de ai sti ce simt, ganduri nebune de peste zi ?!!!
Pe cine incerc sa mint?
Caci imi este tot mai greu seara cand umbrele lungi pe pereti imita palid chipul tau... Mi-e dor de tine desi chipul tau e in gandurile mele… Te iubesc! Nu mai imi este teama sa zic... m-am resemnat cu realitatea cruda, sa te iubesc pe tine in tacerea apasatoare a acestei vieti.
M-am resemnat cu gandul ca speranta moare ultima…
Ma vei iubi candva? Sau m-ai iubit vreodata…e mai corect spus…
Eu da..pentru ca e imposibil sa nu-ti iubesti ingerul… Dar azi, acum, nu mai conteaza nimic din ce am scris… E trecut!
Mi-e frica sa adorm acum pentru ca nu mai vreau sa te visez...Mi-e frica sa ma trezesc din nou din vis si tu sa nu fii langa mine… Cuvintele nu-si mai au rostul…dar oare si-au avut vreodata rostul, au insemnat ceva pentru tine?
As vrea sa nu mai sufar… sa ma transform in zapada… poate te-as gasi undeva in lumea asta crunta si rea…urasc distanta ce ne desparte astazi… maine o voi iubi pentru ca m-am obisnuit cu prezenta ta doar in inima mea.
De ce plang acum cand in urma cu cateva minute radeam? Nici eu nu ma mai inteleg acum.. te iubesc si acum te urasc...E vina ta si in acelasi timp a mea.. ca m-am indragostit de un suflet ce nu are iubire pentru mine...iar vina ta ca nu iti pasa de iubirea pe care ti-o daruiesc, nu o observi, desi, poate, e mai bine asa…
Macar de as sti ce vreau, macar de ai sti ce simt, ganduri nebune de peste zi ?!!!
Pe cine incerc sa mint?
Caci imi este tot mai greu seara cand umbrele lungi pe pereti imita palid chipul tau... Mi-e dor de tine desi chipul tau e in gandurile mele… Te iubesc! Nu mai imi este teama sa zic... m-am resemnat cu realitatea cruda, sa te iubesc pe tine in tacerea apasatoare a acestei vieti.
M-am resemnat cu gandul ca speranta moare ultima…
Ma vei iubi candva? Sau m-ai iubit vreodata…e mai corect spus…
Eu da..pentru ca e imposibil sa nu-ti iubesti ingerul… Dar azi, acum, nu mai conteaza nimic din ce am scris… E trecut!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)