Adeseori, când încercăm să ne pronuntăm asupra unor trăiri interioare, ne lovim de obstacole, unele mai mici, altele chiar supărătoare. Dăm din mâini si facem mutre, desenăm cu degetele în aer, dar ne si sfortăm să cuprindem în vorbe acel ceva inexplicabil pe care îl simtim. Am putea da vina pe faptul că nu au fost inventate cuvinte pentru toate trăirile.
De fapt, problema, sau mai bine zis senzatia resimtită în acele momente, e cauzată de imposibilitatea materializării emotiilor, întrucât acestea sunt intangibile si intraductibile. Sondând mai departe în straturile subtile ale constientizării barierelor dintre in si out, nu putem să nu trecem în revistă diferentele dintre oameni. Având aceleasi nevoi si posibilităti de iure, de facto suntem delimitati în grupuri după felul cum gândim, nivelul de trai, aspiratiile pe care le avem.
Se zice că există o posibilitate la 50 de miliarde (eu as înainta o cifră si mai mare) să se nască cineva asemenea nouă, cu aceleasi trăsături fizice, morale, psihologice. Nu e de mirare, deci, senzatia de singurătate resimtită uneori, chiar si atunci când suntem înconjurati de lume; e perfect explicabilă si multimea de teorii divergente cu privire la acelasi subiect. Suntem mici universuri care interactionează permanent, pe toate planurile, dar care nu pot stabili nicicând o intersectie perfectă, pentru că sufletul e un organism viu, cu "celule" care se transformă în fiecare zi, combinându-se după mereu alte nevoi, dictate de propria noastră dezvoltare spirituală.
Curios este faptul că în esentă toti oamenii sunt la fel, diferită e doar modalitatea transpunerii acestei esente în lumea fizică. Ca urmare, nu e chiar imposibil să ne întelegem unul cu altul, chiar si cu acel limbaj sărăcăcios, pus la dispozitie de dictionar, dacă lăsăm mesajul să ajungă la noi si prin canale mai sensibile, ca intuitia, simpatia, empatia, telepatia etc.
(Ludmila Ursu in Raspandacul)
