Daca timpul ce ni se da

Dacă timpul ce ni se dă
ni s-ar lua,
Ce-ar fi cu viața noastră,
Cum ne-am modifica?
Ce-am face dacă mâine,
nu ar mai exista?
Răsăritul dimineața,
cum l-am aprecia?


Dacă timpul ce ni se dă
ni s-ar lua,
Am fi mai triști cu toții,
dar suntem și așa.
Am alerga spre moarte,
dar alergăm deja.
Apusul serii calde
nu l-am mai apuca.


Dacă timpul ce ni se dă
ni s-ar lua,
Ne-am comporta aiurea
și nici n-am observa.
Ne-am dojeni cu gândul
că TOT nu ni se ia.
Dar știm cu siguranță
că totuși nu-i așa?

Despre fericire

Seneca, filosoful stoic ce a trăit în primul secol după Christos, a tratat în scrierile sale în special teme etice. Una dintre acestea e fericirea. Voi prezenta câteva gânduri din scrisoarea lui Seneca adresată fratelui său, Gallio („Despre viaţa fericită”).

Toţi oamenii îşi doresc să trăiască fericiţi, dar puţini sunt cei ce ştiu ce e viaţa fericită. Mulţi greşesc drumul până la ea sau nu cunosc ce este acest lucru către care tindem. Părerea celor mulţi despre ce ar fi fericirea, cât şi felurile în care ei au căutat-o („căile cele mai bătătorite şi mai umblate”) sunt cele mai înşelătoare.

Un prim pas în căutarea fericirii este a renunţa la direcţia în care merg toţi, a nu ţine seama „de ce spune lumea, considerând drept bun ceea ce a întrunit o mai mare aprobare.” O astfel de viaţă e una ghidată după principiul imitării: „Să ne separăm de gloată şi ne vom lecui”, spune Seneca.

Hotărârea în vederea sensului vieţii fericite nu poate fi o problemă de vot. Ceea ce constituie opinia majorităţii este tocmai din acest motiv o opinie rea: „Treburile omeneşti nu sunt atât de bine rânduite încât majoritatea să prefere ce-i mai bun; o dovadă a alegerii greşite este mulţimea”.

A căuta ce este bine presupune a renunţa la ceea ce este obişnuit. Gloata este „cel mai rău interpret al adevărului.”

Teoria stoică a fericirii ţine de armonia individului cu natura. „În aceasta constă înţelepciunea: să nu te abaţi de la natură şi să te modelezi după legea şi exemplul ei”. Ei bine, dar care este legea naturii, după care trebuie să mă ghidez? Urmează o enumerare de enunţuri care surprind sensuri ale fericirii umane.

O minte sănătoasă, energică şi îndrăzneaţă „capabilă de o nobilă răbdare, adaptată împrejurărilor, plină de grijă pentru trup”. O minte care nu se lasă cuprinsă de griji, ci care urmează „pacea neîntreruptă, libertatea”. O astfel de minte nu se poate afla decât într-o stare de bucurie nemăsurată. „Binele suprem este sufletul care dispreţuieşte ce este întâmplător şi îşi găseşte bucuria în virtute”. Ultima parte a verdictului lui Seneca, virtuţile ca garant al fericirii, o înţelegem, dar în ce sens putem dispreţui ceea ce este întâmplător? Adică ceea ce nu ţine de necesitatea lucrurilor, şi deci de legea naturii. De ceea ce ţine de arbitrar. Dacă dispreţuiesc arbitrarul, cum împac atunci acest gând cu cel al libertăţii?

Să fie gândul lui Hegel că libertatea e necesitatea înţeleasă? Dincolo de această idee, Seneca afirmă că pentru a fi fericiţi, „trebuie să ne găsim calea spre libertate. Însă nu există alt mod de a ajunge la ea decât prin indiferenţa faţă de soartă: atunci se va naşte acel bine nepreţuit, pacea şi exaltarea unei minţi ancorate acum pe un teren sigur”.