Viaţa pe un peron – Octavian Paler

“A iubi, îmi repetam mereu înseamnă a simţi nevoia să te dărui”

“Dragostea e o luptă între 2 suflete şi între 2 trupuri în care uneori nu e nici un învingător, alteori nu e nici un învins.”

“Greşeala oamenilor a fost că niciodată nu s-au priceput să se uite lângă ei.Li s-a părut că dacă fericirea există, ea trebuie să fie inaccesibilă sau, oricum foarte greu de atins.Dincolo de orizontul lor …”

“Înţeleg însă că nimeni nu te iartă când eşti slab.Doar te uită.”

“Uneori aşteptarea ne maturizează,alteori ne omoară”

“Oare şi tristeţea,domnilor,să fie un simplu cuvânt?”

“L-am dorit prea mult.L-am aşteptat prea mult.Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nici o picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat.Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleca fără noi.”

“Pustiul m-a făcut să înţeleg că nu sunt destul de puternic pentru a nu iubi pe nimeni.”

Buna dimineata...

“Bună dimineaţa!” îmi spunea o voce caldă într-o dimineaţă în timp ce pe obraz simţeam sărutarea-i suavă. Am reuşit după câteva clipe să deschid ochii.

Nu visam? Era chiar ea...era Ingerasul meu?

Stătea în faţa mea cu un zâmbet pe care îl adoram şi o privire care mă încălzea. Avea în braţe o tavă cu micul dejun. Suc de portocale, pâine, unt şi dulceaţă de… trandafiri. Ma surprindea cu un răspuns la trandafirul primit de la mine aseară?

Mi-a fost teamă să clipesc.

Am închis ochii, am strâns în pumn colţul păturii. O clipă a durat şi-o mână caldă mi-a desfăcut cu tandreţe pumnul.

Am deschis ochii, ea era încă acolo.

Atunci am realizat că nu e vorba de nici un vis, ca cele pe care ni le închipuiam acum câţiva ani.

Trăiam un basm, eram un prinţ, iar prinţesa mea era o adevărată… prinţesă.

Realizând toate aceste lucruri, i-am sărit în braţe, fără a mă mai gândi la orice. Am îmbrăţişat-o plin de dorinţa de a o săruta în semn de mulţumire.

Mulţumire pentru faptul că exista atunci, acolo.

Dar, din îmbrăţişarea mea, eram pe punctul de a vărsa paharul şi tava micului dejun pregătite cu atâta drag şi migală de ea. Mi-a ciufulit părul chicotind iar eu m-am strâmbat la ea ca un copil râzgâiat. Mi-a întins tava în braţe rostind doar un scurt “Mai multă atenţie, te rog.”

Amuzat, mi-am îndreptat privirea spre rodul încercării ei matinale de a mă impresiona, am sărutat-o neştiind că mai trebuie să şi respire, apoi i-am sărit în braţe.

Pentru mine, era ca un vis sfârşit frumos si o poveste minunată care abia începea...o iubeam mai mult decât oricând...