Dor

mi-e dor să-ţi îmbrăţişez cuvintele
legănate de-alint
cuvintele tale roşii astrale
coborâte şoptind
ca apa prin sete
mi-e dor să te visez
ţinându-te de mână
să-ţi ascult inima
şi gândurile fugărite de ploaie
mi-e dor să respirăm
dimineaţa lumina
să cântăm cu cocoşii iubirea

de surâsul tău dăruit mie
în fiecare clipă
din eternitate

Poemul răsuflărilor tale

Vreau să-mi miroasă mâinile a o singură femeie,
m-am trezit bolnav de răsuflările tale,
Am adormit dorindu-mi să te strâng în brațe,
să mă inunde răsuflarea ta,
să nu mai respir aer, ci aer amestecat cu tine,
M-am îmbolnavit de tot ce-i al tău,
de ochi, de lumini, de lentile,
M-am îmbolnăvit de mâinile tale timide,
Ai apărut, așa, într-o iarnă, simplă
ca o lumină de vals,
Până și gheața de sub tălpi îmi șoptește,
sărut-o, iubește-o, sărut-o,
Vreau să mă distilez lângă tine,
dar vreau să mă distilez ușor, încet,
Pentru că ochii mă dor de ochii tăi,
buzele mă dor de buzele tale,
Pentru că mâinile mă dor de trupul tău,
M-am trezit bolnav de răsuflările tale,
de tine
Și acum îmi dau seama,
de ce vreau,
Să-mi miroasă mâinile a o singura femeie.

(Catalin Racila)