Ana Blandiana - SOARELE CLIPEI DE ACUM
SOARELE CLIPEI DE ACUM
Talentul de a trai, aflat în mod evident în curs de disparitie la popoarele Europei, este una dintre notiunile cel mai greu de definit, pentru ca se delimiteaza de altele prin nuante adesea insesizabile, îmi vine sa spun, asemenea elevilor care nu au învatat lectia, ca talentul de a trai este "atunci când...", dar îmi dau seama ca nici asta nu as fi în stare sa precizez. Locutiuni presupuse apropiate, cum sunt "a trai bine" sau "a sti sa traiesti", se dovedesc, la o analiza mai atenta, straine, pentru ca, în timp ce prima se refera exclusiv la posesia unor lucruri - cât mai multe - materiale, iar cea de a doua contine sugestia putin tulbure a grabei de a profita de tot ce îti iese în cale, talentul de a trai nu este o actiune sau o realizare, ci pur si simplu o stare. El este o înflorire a verbului a fi, în timp ce celelalte doua atârna de verbul a avea, iar aceasta diferenta nu este numai una de apartenenta, ci si una de substanta.
As fi tentata sa sustin - si nu cred ca as gresi întru totul - ca talentul de a trai este un atribut al tineretii si poate chiar al simplitatii; el se descopera mai adesea la vârstele fragede si este mai usor detectabil la popoarele tinere. Dar nu ar fi, oare, o simplificare? Daca apropierea de animalitate ar fi o garantie a acestui dar zeiesc, ar trebui ca animalele sa fie fara exceptie fericitele lui detinatoare. Si totusi, nu numai de la specie la specie, ci si de la individ la individ, exista deosebiri si grade ale detinerii lui. În mod evident câinii, de exemplu, sunt mai putin talentati întru existenta decât pisicile. Si asta nu numai pentru ca atât de cunoscutele lor caracteristici, devotamentul, credinta, sunt calitati mai greu de purtat decât suspect de celebrul egoism al felinelor, ci si pentru ca le lipseste capacitatea (pe care acestea o au) de a se bucura de fiecare secunda, geniul de a sti sa decupeze din sirul nesfârsit al întâmplarilor numai soarele clipei de acum.
Am considerat întotdeauna ca pe o dovada de profunzime ideea egiptenilor de a zeifica pisica, acest animal atât de dotat pentru somn si pentru abstragere, atât de capabil sa aleaga ceea ce este esential de ceea ce nu este esential fericirii. Talentul de a trai mi se pare, mai mult decât o trasatura a animalitatii, o consecinta a subtilitatii pe care pot sa o aiba (sau sa nu o aiba) în egala masura oameni sau animale, fiinte tinere sau batrâne, evoluate sau nu, civilizate sau nu.
Talentul de a trai este, asemenea tuturor talentelor, un dat nativ care poate fi cultivat, care poate fi favorizat sau interzis de conditiile mediului. Si, în masura în care îl înteleg, o anumita liniste atenta a spiritului, spre care au tins toate religiile si toate curentele filosofice, este conditia sine qua non a existentei sale, a acelei stari binecuvântate în care fiecare frunza care cade, fiecare fir de iarba atins de talpa goala a piciorului, fiecare secunda de somn, fiecare picatura de apa pe buza, fiecare nor pe cer, fiecare fruct zdrobit de cerul gurii, fiecare durere chiar, exista rotund si total, sunt prilejuri de viata. O liniste a spiritului pe care viteza vehiculelor, galagia mass-mediei si satietatea consumului o interzic si o ridiculizeaza.
