Raspuns la imagine...

Nu incerc sa explic prea mult poza de sambata sau mesajul pe care ea il are. De multe ori, stii ca inima mea iti apartine si ca, deseori, o smulgi din pieptul meu pentru a o purta pe acolo pe unde drumurile iti calauzesc pasii. Asa a plecat si vineri seara si ma gandeam ca nu mi-o vei mai da inapoi, ca o vei pastra in sufletul tau, acolo unde ii e locul si unde i-ar fi bine.
Nu stiu de ce te-a dat peste cap acea imagine. Sau doar imi inchipui ca ai constientizat ca mi-ai furat inima pentru cateva zile si poate chiar vrei sa o pastrezi…Nu este inca faramata in bucati, are doar mici fisuri, tu poti sa o repari si sa ii vindeci ranile…
Orice mesaj pe care il scriu acolo, orice poezie, orice imagine, toate melodiile sunt destinate sufletelului tau. Din ce in ce mai putine iti aduc o tulburare in suflet, e un lucru pe care ti l-ai impus si, cum esti foarte puternica, imi dau seama deseori ca iti scriu…degeaba. Ca nu poti sa intretii flacara din sufletul meu si nu pentru ca ar fi imposibil, ci pentru ca ai luat hotararea sa nu o faci.
Imaginile insa vor continua, mesajele pline de gandurile mele vor continua, acest blog va exista, atata timp cat te voi iubi…cand ma voi opri, va insemna ca am incetat sau…altceva. Nu stiu. Imi e greu sa gandesc acum.
Pe de o parte, ma bucur ca te-am tulburat, imaginea doar ma infatisa pe mine si pe tine, plecand in fiecare zi mai departe de mine. Citesc deseori ce ne scriam acum cateva luni, aproape un an si nu te mai recunosc. De unde transformarea asta? Nu vreau sa imi dau seama.
Pe de alta parte, nu stiu ce cauza are tulburarea. Tu te indepartai cu inima mea, nu sunt semne ca te intorci din nou cu fata spre mine. Iar eu am ramas gol in interior, asteptandu-te inca sa revii si….sa ma iubesti…sau macar sa imi umpli golul ramas.

Zdrobită geme inima-n mine;
În flăcări, chinuri arz ne-ncetat;
Viaţa-mi toată o am în tine,
Dar tu de mine te-ai depărtat.

Eşti tu o fee? Eşti zeitate?
Sau, ca iubirea, vii a-ncălzi
Un suflet rece ce nu mai bate,
În noaptea urii din zi cu zi?

De eşti aproape, pieptu-mi palpită;
De eşti de faţă, eu ma uimesc;
La glasu-ţi mintea îmi e răpită;
Dar mi-eşti străină, şi mă-ngrozesc...

Deştept, în somnu-mi chipu-ţi e-n mine;
Mă uit la lume, şi, ca străin,
Reviu în sine-mi, trăiesc în tine,
Le las pe toate, de tine plin.

Fiinţa-mi toată ţie-ţi urmează,
Căci eu sunt umbră corpului tău;
A ta, ca spirit, mă înviază,
Căci tu eşti suflet corpului meu.

(Zdrobită geme inima-n mine, de Cezar Bolliac)