duminică, 15 noiembrie 2009

luni, 9 noiembrie 2009

Daca timpul ce ni se da

Dacă timpul ce ni se dă
ni s-ar lua,

Ce-ar fi cu viața noastră,
Cum ne-am modifica?
Ce-am face dacă mâine,
nu ar mai exista?
Răsăritul dimineața,
cum l-am aprecia?


Dacă timpul ce ni se dă
ni s-ar lua,
Am fi mai triști cu toții,
dar suntem și așa.
Am alerga spre moarte,
dar alergăm deja.
Apusul serii calde
nu l-am mai apuca.


Dacă timpul ce ni se dă
ni s-ar lua,

Ne-am comporta aiurea
și nici n-am observa.
Ne-am dojeni cu gândul
că TOT nu ni se ia.
Dar știm cu siguranță
că totuși nu-i așa?

Despre fericire

Seneca, filosoful stoic ce a trăit în primul secol după Christos, a tratat în scrierile sale în special teme etice. Una dintre acestea e fericirea. Voi prezenta câteva gânduri din scrisoarea lui Seneca adresată fratelui său, Gallio („Despre viaţa fericită”).

Toţi oamenii îşi doresc să trăiască fericiţi, dar puţini sunt cei ce ştiu ce e viaţa fericită. Mulţi greşesc drumul până la ea sau nu cunosc ce este acest lucru către care tindem. Părerea celor mulţi despre ce ar fi fericirea, cât şi felurile în care ei au căutat-o („căile cele mai bătătorite şi mai umblate”) sunt cele mai înşelătoare.

Un prim pas în căutarea fericirii este a renunţa la direcţia în care merg toţi, a nu ţine seama „de ce spune lumea, considerând drept bun ceea ce a întrunit o mai mare aprobare.” O astfel de viaţă e una ghidată după principiul imitării: „Să ne separăm de gloată şi ne vom lecui”, spune Seneca.

Hotărârea în vederea sensului vieţii fericite nu poate fi o problemă de vot. Ceea ce constituie opinia majorităţii este tocmai din acest motiv o opinie rea: „Treburile omeneşti nu sunt atât de bine rânduite încât majoritatea să prefere ce-i mai bun; o dovadă a alegerii greşite este mulţimea”.

A căuta ce este bine presupune a renunţa la ceea ce este obişnuit. Gloata este „cel mai rău interpret al adevărului.”

Teoria stoică a fericirii ţine de armonia individului cu natura. „În aceasta constă înţelepciunea: să nu te abaţi de la natură şi să te modelezi după legea şi exemplul ei”. Ei bine, dar care este legea naturii, după care trebuie să mă ghidez? Urmează o enumerare de enunţuri care surprind sensuri ale fericirii umane.

O minte sănătoasă, energică şi îndrăzneaţă „capabilă de o nobilă răbdare, adaptată împrejurărilor, plină de grijă pentru trup”. O minte care nu se lasă cuprinsă de griji, ci care urmează „pacea neîntreruptă, libertatea”. O astfel de minte nu se poate afla decât într-o stare de bucurie nemăsurată. „Binele suprem este sufletul care dispreţuieşte ce este întâmplător şi îşi găseşte bucuria în virtute”. Ultima parte a verdictului lui Seneca, virtuţile ca garant al fericirii, o înţelegem, dar în ce sens putem dispreţui ceea ce este întâmplător? Adică ceea ce nu ţine de necesitatea lucrurilor, şi deci de legea naturii. De ceea ce ţine de arbitrar. Dacă dispreţuiesc arbitrarul, cum împac atunci acest gând cu cel al libertăţii?

Să fie gândul lui Hegel că libertatea e necesitatea înţeleasă? Dincolo de această idee, Seneca afirmă că pentru a fi fericiţi, „trebuie să ne găsim calea spre libertate. Însă nu există alt mod de a ajunge la ea decât prin indiferenţa faţă de soartă: atunci se va naşte acel bine nepreţuit, pacea şi exaltarea unei minţi ancorate acum pe un teren sigur”.

duminică, 1 noiembrie 2009

Fericire si dragoste

Putem numara stele de pe cer din nebunie ori din plictiseala. Uneori, din ambele motive. Insa, de cele mai multe ori, uitam sa ne numaram si pe noi… singura stea… singura planeta, singurul soare care conteaza !… Privim Universul cu o ciudata neincredere, de parca nu am putea concepe ca mai exista si alte lumi, si alte realitati, si alte locuri in care alte forme de oameni iubesc, urasc, ucid, traiesc… Astfel ca realitatea ne izbeste necontenit cu partea ei ascunsa in umbra: Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simtim ne simte. Ceea ce nu ne lipseste ne apartine. Treptat, insa, lucruri pe care nu le vedem devin vizibile iar lucrurilor pe care suntem obisnuiti sa le avem incepem sa le simtim lipsa. Natura noastra ne spune ca omul este un sistem dinamic in care o infinitate de lucruri pe care le avem face schimb de materie si spirit cu o infintate de lucruri pe care nu le avem. Atat timp cat va exista un echilibru in acest sistem va exista si armonie. Insa omul este o fiinta haotica ce va tinde sa-si asume rolul cunoasterii si va claca in fata noilor infinituri de necunoastere pe care le va intrezari. Omul nu a fost creat pentru a fi fericit ci pentru a oscila intre nebunia descoperirii si plictisela de armonie. Fericirea este doar momeala ce-l va tine in cursa, pana la sfarsit…

De doua ori

Pot să citesc de două ori aceeaşi carte
Sau să văd de două ori acelaşi film,
Ba chiar să râd şi-a doua oară
la un banc, cu aceeaşi poftă.
Pot să fiu rănită de două ori
de acelaşi bărbat
şi tot de două ori să-l iert.
Mi se întâmplă să zic de două ori
aceleaşi poveşti dacă îmi plac
sau uit că le-am mai spus cândva,
Să fac cunoştinţă de două ori
cu cineva care să-mi amintească apoi,
zâmbind: Dar noi ne ştim…
Sunt multe lucruri pe care pot
sau mă încăpăţânez să le fac
de două ori sau de mai multe.
Numai pe tine nu pot
să te privesc în ochi
şi-a doua oară
fără să-mi tremure genunchii.