Ganduri de februarie...

Nu stiu cum sa mai scriu, cum sa mai formulez ceea ce gandesc...pentru ca esti in mintea mea…
Mi-e frica sa adorm acum pentru ca nu mai vreau sa te visez...Mi-e frica sa ma trezesc din nou din vis si tu sa nu fii langa mine… Cuvintele nu-si mai au rostul…dar oare si-au avut vreodata rostul, au insemnat ceva pentru tine?
As vrea sa nu mai sufar… sa ma transform in zapada… poate te-as gasi undeva in lumea asta crunta si rea…urasc distanta ce ne desparte astazi… maine o voi iubi pentru ca m-am obisnuit cu prezenta ta doar in inima mea.
De ce plang acum cand in urma cu cateva minute radeam? Nici eu nu ma mai inteleg acum.. te iubesc si acum te urasc...E vina ta si in acelasi timp a mea.. ca m-am indragostit de un suflet ce nu are iubire pentru mine...iar vina ta ca nu iti pasa de iubirea pe care ti-o daruiesc, nu o observi, desi, poate, e mai bine asa…
Macar de as sti ce vreau, macar de ai sti ce simt, ganduri nebune de peste zi ?!!!
Pe cine incerc sa mint?
Caci imi este tot mai greu seara cand umbrele lungi pe pereti imita palid chipul tau... Mi-e dor de tine desi chipul tau e in gandurile mele… Te iubesc! Nu mai imi este teama sa zic... m-am resemnat cu realitatea cruda, sa te iubesc pe tine in tacerea apasatoare a acestei vieti.
M-am resemnat cu gandul ca speranta moare ultima…
Ma vei iubi candva? Sau m-ai iubit vreodata…e mai corect spus…
Eu da..pentru ca e imposibil sa nu-ti iubesti ingerul… Dar azi, acum, nu mai conteaza nimic din ce am scris… E trecut!