miercuri, 23 iulie 2008

Fericirea...

Fiecare om este prins în mrejele propriei sale imagini despre viată, despre ceea ce are de realizat atâta timp cât trăieste, despre ceea ce vrea să devină.

De aceea, lucruri care pentru unii sunt importante, pentru altii sunt nesemnificative, si invers.

Vietile oamenilor diferă între ele pentru că viziunile asupra vietii diferă de la om la om, si doar pe alocuri si într-o anumită măsură aceste perceptii se intersectează.

Este păgubos să ai pretentia ca altii să trăiască după ideile tale sau să ti le respecte pe deplin.

Fiecare trăieste după conceptiile sale si cel mult le tolerează pe ale altora, asta dacă nu simte nevoia să le combată.

Legile sunt făcute ca să creeze un minim reper general de echitate si dreptate socială, foarte util mai ales celor care caută să conducă societatea, după mintea lor, dar ele nu pot limita libertatea omului de a-si trăi viata asa cum simte.

Practic, legile vietii trebuie să le descoperi singur si să le respecti, după ce ai devenit constient de ele.

Să nu ucizi, să nu furi, să nu minti, să nu judeci... sunt legi biblice care alcătuiesc un minim cod etic, pentru un echilibru psihic suficient de bun ca să îti poti continua evolutia.

Dar dacă vrei să găsesti cheia vietii tale, trebuie să cauti mai adânc, să mergi spre perfectiune, pe calea desăvârsirii de sine.

Perfectiunea este un lucru greu de dobândit, dar toată lumea are acces la căutarea ei.

Toti vrem cea mai perfectă solutie, cea mai perfectă relatie, cea mai perfectă expresie a muncii noastre.

Fericirea pe care o dorim este o consecintă implicită a acestei perfectiuni manifestate de noi însine, dacă o atingem.

Sunt si oameni care asteaptă să le pice fericirea în brate, fără niciun efort de a se perfectiona sau de a-si optimiza viata, gândirea, trăirea.

Idealistii nu sunt cei care au idealuri neverosimile pentru altii, ci aceia care au idealuri pentru care nu miscă un deget.

(Adrian Mîndrută-Tănăsescu, in Raspandacul)