Foc pe coapsa

de Adrian Paunescu

Atunci când cade noaptea pe noi ca o pedeapsă
Şi zodiile noastre se răsucesc brutal
Fac foc din vreascuri ude pe frageda ta coapsă
Şi îl arunc în lume pe şeaua unui cal.

Mi-e dor de mine însumi, cel neatins de vicii,
Înscris într-o nervură din frunza unui prun
Nu veni şi nu vidi dar niciodată vici
Şi-n care alta limbă să-ţi spun ce vreau să-ţi spun

Sunt flori pe crucea nopţii şi noi zdrobiţi sub cruce
Şi stelele ca nasturi pe-o tragică manta,
Eu nu ştiu noaptea asta ce forţe îmi aduce
Dar dacă sunt cu tine nu cred că voi cădea.

Un foc din lemne ude îţi întremez pe coapsă
Şi îl arunc în lume pe şeaua unui cal
Acum când noaptea cade pe noi ca o pedeapsă
Şi zodiile noastre se întâlnesc brutal.

Curatenie

Deşi nu e primăvară, m-am apucat să fac curăţenie
Printre gânduri, printre sentimente şi, în general, prin ce am mai găsit în viaţa mea.
Am dat peste nişte frustrări şi lucruri neterminate de mult timp,
Am mai găsit nişte întrebări fără răspuns,
Câteva nemulţumiri şi nişte nevoi serioase,
Tot scormonind, au ieşit la suprafaţă
Şi nişte temeri ascunse
Şi ceva defecte de caracter.
Le-am înşirat aşa pe masă şi m-am uitat la ele.
„Asta o fi tot?” m-am întrebat. Ia să mai caut.
Uite şi nişte gânduri negative şi total neconstructive, afară cu ele.
N-am nevoie nici de pesimism sau plictiseală.
Rutina asta ce caută aici?
Trebuie înlocuită cu lucruri noi şi interesante.
Am mai găsit nişte vorbe grele şi ceva tăceri stânjenitoare,
Câteva dorinţe nesatisfăcute şi visuri neîmplinite.
Le-am luat pe toate şi le-am aruncat,
Mai puţin nevoile şi dorinţele şi visurile.
Pe ele le păstrez, că aşa-s racii, păstrează multe amintiri, chiar dacă nu le folosesc la nimic,
De data asta însă, nevoile şi dorinţele şi visurile îmi vor fi de folos.
O să încep cu ele o viaţă nouă
Acum că mi-am făcut curăţenie şi am loc şi de altele.
Dar o să fiu atentă să adun de acum înainte
Numai gânduri pozitive, zâmbete fericite, lacrimi de bucurie, râsete şi jocuri cu „happy-end”.
O iau de la zero şi e minunat sentimentul!
Vedeţi? Deja am început!

(sa nu cumva sa facem curatenie si sa pierdem dragostea noastra)

Mana ta stanga

Nu-mi place mâna ta stângă,
Nici măcar când m-atinge,
Când mă mângâie sau îmi aprinde
Ochii şi buzele şi setea mi-o stinge.

Nu-mi place mâna ta stângă,
Nici atunci când întârzie,
Tandră şi caldă, ca o iluzie,
Pe mâna-mi retrasă amar a concluzie.

Mâna ta stângă

Nu-mi place mâna ta stângă,
Nici dacă sfioasă îmi scrie
Că mă iubeşte şi-n euforie
Tind să uit că-i departe de mine.

(si..nu numai mana stanga)

Sotron

de Ligia Kesisian

Şi nu mai ştiu nici eu
Prea bine
Cum se face
Că ieri te vroiam
Şi m-aş fi sacrificat un
El Camino
De la Bucureşti în Timbuktu,
Iar azi..
Mă gândesc că e mai decent
Să desenez
Cu creta
Un şotron în faţa blocului.
Dacă din întâmplare
Sau intenţionat
Greşesc un pas..
Ştii şi tu cum e asfaltul
După ploaie
Mai ales când îmi încalţ
Pantofii invers,
n-o să-ţi mai răspund
la telefon
chiar dacă porţi tricoul albastru
când mă suni.

(Zile cand te vreau, zile cand renunt...zile cand nu pot trai fara tine, zile cand esti atat de dulce, incat ma simt in sufletul tau...)

Azi poezii, draga mea...

Dihotomii...

Ceea ce sunt şi ceea ce nu sunt
nu pot să stea alături, liniştite,
ca două coperte ale aceleiaşi cărţi
sau ca două feţe ale aceluiaşi disc.

Ceea ce simt şi ceea ce nu simt
nu pot să se confunde,
oricât aş încerca eu să mă conving
sau să mă mint, ele au logica lor ilogică.

Ceea ce ştiu şi ceea ce nu ştiu
se caută în van una pe alta, să se completeze,
dar ceva rămâne întotdeauna pe dinafară,
ca un semn de întrebare.

Ceea ce vreau şi ceea ce nu vreau
sunt tu şi eu… sau eu şi tu
o antinomie la fel de puternică
precum simbioza dintre noi.

(Sortiti sa fim impreuna doar la distanta? Desi nu cred in soarta, as prefera sa nu fie asa...)