Axiomatic, diminetile sunt noi începuturi. O nouă zi, o nouă sansă, o lume nouă, o nouă poftă de viată si forte proaspete. Exact ca începuturile de vieti.Animat de curiozitate, spiritul tinde să răscolească aceste labirinturi necunoscute, să-i cunoască traseele, sa-i învete scurtăturile, să-i descopere ascunzisurile, să capete o imagine de ansamblu cu care să trăiască chiar si în vis. Aceste sentimente sunt necesare desfăsurării vietii, fiindcă ele ne dau fortă, ne împing spre noutate - singurele momente în care actionăm fără frică, fără prejudecăti si resentimente. Acceptăm provocări pe care altădată le-am fi evitat chiar si cu gândul.
Dorim aceste începuturi în viata noastră ca dintr-o necesitate brută, fiintăm o dată cu ele, căci aduc noutatea în interiorul nostru, alimentează o parte din noi care era latentă, iar acum se revelează, începe să trăiască si ne întregeste. Tot ce există a fost creat având la bază acest principiu de "nou". Treptele literaturii, arhitecturii, muzicii, stiintei, ale creatiei de orice fel, chiar si ale credintei, s-au adăugat din dorinta omului de a atinge noi orizonturi, de a explora noi înăltimi sau adâncimi.
Însă lucrul de care nu ne dăm întotdeauna seama este că fiecare început precede un sfârsit, fără ca acest lucru să însemne degradarea, dezintegrarea sau desfiintarea trecutului, a experientei acumulate. La rândul său, fiecare sfârsit reprezintă un nou început, si a porni într-o viată nouă, a începe un nou drum, o nouă zi, înseamnă mai degrabă a redescoperi lumina pură a fiecărei dimineti si a o purta, ca pe o tortă, în drumul spre asfintitul vietii.
(Ludmila Ursu, in Raspandacul)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu