...sa continui sa scriu cate ceva pe blogul asta...poate nu ganduri, poate doar impresii...
...cateodata te intrebi cum poti cataloga o persoana care intra in lucrurile tale personale, cauta, gaseste sentimente, se simte deodata jignita de ce gaseste acolo si chiar rabufneste? nu stiu, nici nu ma intereseaza...insa inca o data sunt dezamagit de persoanele pe care mi le-am apropiat si in timp s-au dovedit false...nu deodata, nu exagerat, dar totusi false si ascunse...
...motivul pentru care am mutat blogul de pe adresa veche este pur personal si nu am nevoie de martori pentru a dezvalui mai departe ce simt...nu inteleg ce cauta multa lume in viata mea...mai ales persoanele care se dovedesc neprietene...cum as putea sa mai am incredere in cineva care doreste sa imi cunoasca cele mai intime sentimente, intrand pe furis pe un blog care este dedicat iubirii altor doua persoane, facandu-se ca nu cunoaste nimic, chiar daca se pretinde prietena apropiata uneia dintre ele?
...nu stiu ce sa mai gandesc...stiam de mult situatia, am tolerat-o, dar speram sa nu se tina dupa tristetea mea...e a mea personala, numai eu decid daca are voie cineva sa intre in ea si sa imi cunoasca sufletul din zilele acestea...
P.S. Cred ca persoana respectiva stie ca eu ii cunosc identitatea dupa cuvintele de mai sus. Ma astept la un singur lucru de la ea: sa nu mai intre aici...alte cuvinte sunt de prisos...
P.S.2. Nu mi-am uitat ingerasul...citeam acum Petrarca...ma gandeam daca ideea lui centrala din poezii este apropiata de situatia mea - de a iubi o femeie enorm, de a o iubi o perioada indelungata... dar de nu a fi niciodata cu ea. Mi se pare foarte trist...mi se potriveste? probabil ca da...
De nu-i iubire tot ce simt, ce-i oare?
Iar daca e, din ce-a fost plamadita?
De-i rea, de ce durerea mi-e-nsortita?
De ce, de-i buna, roadele-s amare?
De-s bucuros sa ard, de ce ma doare?
De nu, la ce mi-e lacrima sortita?
O, vie moarte, dulce rau, ispita,
Cum iesi, desi te-nfrunt, biruitoare?
Nici de ma las in voia ta nu-i bine.
Batut de vanturi fara sat(z), ce-nsala,
plutesc pe-o barca-n larg si ma cutremur,
atat de grea de-eres si totusi goala,
ca nu mai stiu ce vreau, nici ce-i cu mine
si iarna ard si-n toiul verii tremur
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu