“Bună dimineaţa!” îmi spunea o voce caldă într-o dimineaţă în timp ce pe obraz simţeam sărutarea-i suavă. Am reuşit după câteva clipe să deschid ochii.
Nu visam? Era chiar ea...era Ingerasul meu?
Stătea în faţa mea cu un zâmbet pe care îl adoram şi o privire care mă încălzea. Avea în braţe o tavă cu micul dejun. Suc de portocale, pâine, unt şi dulceaţă de… trandafiri. Ma surprindea cu un răspuns la trandafirul primit de la mine aseară?
Mi-a fost teamă să clipesc.
Am închis ochii, am strâns în pumn colţul păturii. O clipă a durat şi-o mână caldă mi-a desfăcut cu tandreţe pumnul.
Am deschis ochii, ea era încă acolo.
Atunci am realizat că nu e vorba de nici un vis, ca cele pe care ni le închipuiam acum câţiva ani.
Trăiam un basm, eram un prinţ, iar prinţesa mea era o adevărată… prinţesă.
Realizând toate aceste lucruri, i-am sărit în braţe, fără a mă mai gândi la orice. Am îmbrăţişat-o plin de dorinţa de a o săruta în semn de mulţumire.
Mulţumire pentru faptul că exista atunci, acolo.
Dar, din îmbrăţişarea mea, eram pe punctul de a vărsa paharul şi tava micului dejun pregătite cu atâta drag şi migală de ea. Mi-a ciufulit părul chicotind iar eu m-am strâmbat la ea ca un copil râzgâiat. Mi-a întins tava în braţe rostind doar un scurt “Mai multă atenţie, te rog.”
Amuzat, mi-am îndreptat privirea spre rodul încercării ei matinale de a mă impresiona, am sărutat-o neştiind că mai trebuie să şi respire, apoi i-am sărit în braţe.
Pentru mine, era ca un vis sfârşit frumos si o poveste minunată care abia începea...o iubeam mai mult decât oricând...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu