Ti-am simtit lipsa zilele astea, asa cum mi-ai spus si tu. Desi speram, ca de obicei, sa imi dezvolti propriile sentimente.
Nu mi-a fost dor mai mult ca oricand, dar m-am trezit asa, dintr-o data, ca intr-un vis, in mijlocul unei discutii gandindu-ma la tine. De ce eram acolo in momentul acela si nu cu tine? De ce ascultam vorbele altuia cand stiam foarte bine ca nu ma intereseaza si ca pur si simplu vroiam sa fug la tine? Dar, probabil, ma respingeai…
Sunt zile in care urasc ce mi (ni) se intampla. Sunt zile in care nu mai vreau sa stiu nimic de tine. Nimic.
Sunt nervos si as fi vrut sa te uit, asa, dintr-o data. Viata mea fara tine ar fi fost alta. Dar poate ca nici eu nu as fi fost ce sunt azi fara tine. Ieri te uram. Te uram atat de mult incat as fi vrut sa ma prefac ca te iubesc numai ca sa iti frang sufletul si sa te fac sa suferi. Te vedeam pierduta fara mine, neputincioasa si fara dorinta sa mai traiesti fara mine.
Si ma intreb de ce m-am indragostit de tine. Ma intreb asta acum, dupa atata timp, cand starea asta e atat de naturala pentru mine incat nu iti mai vad defectele. Nici pe ale mele. Cu atat mai putin, ale relatiei noastre frumoase.
Nu conteaza cum arati, cum vorbesti sau cum te imbraci. Pentru mine au contat acele momente cand fara sa vrei m-ai facut fericit. Fericirea e tot ceea ce caut. Poate de accea m-am indragostit fara drept de replica, desi la inceput nu stiam ca existi, desi te cunosteam. Ai reusit sa vezi in mine ceea ce am ascuns atat de bine atatia ani de atatia ochi curiosi incat m-am speriat la inceput… ti-am zis eu, sau ti-ai dat tu seama?
Ieri vroiam sa te uit, sa nu mai stiu ca existi. Azi imi dau seama ca poate viata mea ar fi mai pustie fara tine.
Ce e iubirea fara putina disperare? Cum sa fii indragostit fara sa suferi? De ce ma chinui? De ce esti atat de rece? De ce nu vrei sa vii inapoi? De ce pari acum fara sentimente? De ce, de ce, de ce…de ce…
Poate iti place mai mult suferinta asta oarba si total gratuita (macar cea a mea) decat fericirea de a fi impreuna cu cineva. Pentru ca imi dau seama din ce in ce mai mult ca imi complic viata degeaba. Ar trebui sa fug iar…definitiv.
De ce sa nu fiu niciodata sigur pe ce simti?Sau de ce sa ma ranesti pentru ca stii mult prea bine ce simt, iar eu nu stiu nimic despre tine?
Nu mi-a fost dor mai mult ca oricand, dar m-am trezit asa, dintr-o data, ca intr-un vis, in mijlocul unei discutii gandindu-ma la tine. De ce eram acolo in momentul acela si nu cu tine? De ce ascultam vorbele altuia cand stiam foarte bine ca nu ma intereseaza si ca pur si simplu vroiam sa fug la tine? Dar, probabil, ma respingeai…
Sunt zile in care urasc ce mi (ni) se intampla. Sunt zile in care nu mai vreau sa stiu nimic de tine. Nimic.
Sunt nervos si as fi vrut sa te uit, asa, dintr-o data. Viata mea fara tine ar fi fost alta. Dar poate ca nici eu nu as fi fost ce sunt azi fara tine. Ieri te uram. Te uram atat de mult incat as fi vrut sa ma prefac ca te iubesc numai ca sa iti frang sufletul si sa te fac sa suferi. Te vedeam pierduta fara mine, neputincioasa si fara dorinta sa mai traiesti fara mine.
Si ma intreb de ce m-am indragostit de tine. Ma intreb asta acum, dupa atata timp, cand starea asta e atat de naturala pentru mine incat nu iti mai vad defectele. Nici pe ale mele. Cu atat mai putin, ale relatiei noastre frumoase.
Nu conteaza cum arati, cum vorbesti sau cum te imbraci. Pentru mine au contat acele momente cand fara sa vrei m-ai facut fericit. Fericirea e tot ceea ce caut. Poate de accea m-am indragostit fara drept de replica, desi la inceput nu stiam ca existi, desi te cunosteam. Ai reusit sa vezi in mine ceea ce am ascuns atat de bine atatia ani de atatia ochi curiosi incat m-am speriat la inceput… ti-am zis eu, sau ti-ai dat tu seama?
Ieri vroiam sa te uit, sa nu mai stiu ca existi. Azi imi dau seama ca poate viata mea ar fi mai pustie fara tine.
Ce e iubirea fara putina disperare? Cum sa fii indragostit fara sa suferi? De ce ma chinui? De ce esti atat de rece? De ce nu vrei sa vii inapoi? De ce pari acum fara sentimente? De ce, de ce, de ce…de ce…
Poate iti place mai mult suferinta asta oarba si total gratuita (macar cea a mea) decat fericirea de a fi impreuna cu cineva. Pentru ca imi dau seama din ce in ce mai mult ca imi complic viata degeaba. Ar trebui sa fug iar…definitiv.
De ce sa nu fiu niciodata sigur pe ce simti?Sau de ce sa ma ranesti pentru ca stii mult prea bine ce simt, iar eu nu stiu nimic despre tine?
Atatea intrebari fara raspuns...totusi, nu te pot uri, pentru ca....stii deja...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu